Mergi la conţinutul principal

Iubirea nelegitimă a lui Perpessicius

Aspecte inedite din viaţa criticului brăilean Perpessicius au fost prezentate zilele trecute, la Muzeul Brăilei, în cadrul Conferinţelor Analelor Brăilei, de către istoricul literar Gabriel Dimisianu.

În viaţa personală, Perpessicius a avut parte de un episod straniu, care l-a marcat mult timp. În 1915, la 23 de ani, s-a căsătorit cu Alice Paleologu, cu care a avut un băiat. La 34 de ani, eruditul critic se îndrăgosteşte de Yvoria, Viorica Secoşanu, pe care o cunoaşte la Biblioteca Academiei. Când fata, sensibilă, află că bărbatul pe care-l iubeşte este căsătorit şi are un copil, se sinucide: îşi dă foc noaptea într-un cavou din cimitirul Bellu. Episodul a fost trecut sub tăcere în epocă, acesta fiind descoperit şi mediatizat în 2001 de C. D. Zeletin.

25muzeu1Gabriel Dimisianu a vorbit şi despre activitatea critică a lui Perpessicius, menţionând că niciun scriitor, oricât de neînsemnat, nu trecea neobservat şi la fiecare criticul evidenţia calităţile operei, chiar dacă erau foarte puţin vizibile. A fost menţionat şi faptul că din activitatea profesională au rămas adevărate capodopere, critica poeziei eminesciene, în şase volume.

Despre acuzaţiile de colaboraţionism care i-au fost aduse, criticul Gabriel Dimisianu a precizat: "Nu împărtăşesc aceste învinuiri, mai ales că sunt făcute de unii justiţiari postfestum. Ce putea face Perpessicius? Să se retragă? Care ar fi fost efectul asupra generaţiilor următoare? Asupra trecutului trebuie să avem o privire realistă, concretă, să ne punem în epocă, nu să privim totul din avion, cu prejudecăţi", a spus Gabriel Dimisianu. S-a mai discutat şi despre relaţia cu Brăila, după care directorul adjunct al Muzeului Brăilei, Zamfir Bălan, a punctat afinităţile dintre Perpessicius şi Gabriel Dimisianu. Discuţiile au continuat apoi între invitaţi şi spectatori, iar la final criticul Dimisianu a donat Muzeului o scrisoare olografă a lui Perpessicius. De menţionat că directorul muzeului, prof. dr. Ionel Cândea, a evidenţiat şi de această dată importanţa seriei de conferinţe şi a revistei Analele Brăilei.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro