„Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, aşa încât să vadă"1, acum şi aici, dar şi în tot locul din satele, din oraşele, din ţara noastră şi din lumea întreagă, pe Iisus Hristos „Domnul şi Stăpânul vieţii noastre, înviat din morţi", „... cu moartea pe moarte călcând şi celor din mormânturi, viaţă dăruindu‑le"
Să vadă tot omul, în lumina credinţei, că Hristos este mai are decât moartea, pe care a biruit‑o pentru noi toţi prin acceptarea de bună voie a răstignirii pe Cruce. Suferinţa şi moartea, pentru păcatele noastre, le‑a primit, Domnul, spre a distruge „stăpânirea morţii"4. Moartea, aşadar, ca „plată a păcatului"5 a fost nimicită prin „harul învierii", iar viaţa liberă şi eliberată de „frica morţii în care eram ţinuţi"6 ne este dăruită tuturor celor credincioşi prin iubirea fără de margini a Mântuitorului7. învierea Domnului devine certitudine pentru umanitate, după cum suntem încredinţaţi chiar de pilda bobului de grâu, care a stat sub brazdă, în pământ, care putrezeşte, dar nu moare!8. Atunci când răsare primăvara, de fapt învie la viaţă şi creşte plantă viguroasă, rodind bogat zeci şi zeci de boabe curate şi înnoite! Precum ne învaţă Sfântul Atanasie cel Mare, în veacul IV, „asemenea seminţelor ăsădite în pământ nu ne pierdem (nici noi, oamenii, prin moartea trupească - s.n.)..., ci fiind semănaţi vom învia, căci moartea a fost desfiinţată prin harul Mântuitorului"9. Cu atât mai vie este astăzi mărturia vieţii veşnice a omului luminat de credinţa în învierea Mântuitorului, cu cât se depăşesc şi se biruiesc faptele şi lucrările întunericului din noi şi dintre noi. De aceea „Hristos a înviat pentru că a biruit prin viaţa lui slăbiciunea firii umane cu afectele ei, mergând în manifestarea acestei tării spirituale, până la acceptarea morţii pentru alţii"10 (adică pentru noi toţi - s.n.).
Nu întâmplător, Hristos Domnul biruie moartea şi „uşile zăvorâte" ale iadului ca un tânăr, ca astfel să proclame „tinereţea fără bătrâneţe" pe care ne‑o împărtăşeşte, iar noi o primim în lumina credinţei, în bucuria prezenţei Sale iubitoare şi în lucrarea faptelor milostive. Creştinul este, prin excelenţă, martorul învierii" şi „candela" luminată de harul Domnului înviat, prin care învie şi el de la tristeţe şi nesiguranţă, de la frica de moarte şi violenţă, la bucurie! Mesajul învierii este acelaşi cu cel proclamat de Mântuitorul în ziua pascală: „Bucuraţi‑vă!". Iată vă binevestesc vouă bucurie mare (...) şi ei Sfinţii Apostoli - s.n.), închinându‑se Lui (aşa cum facem şi noi acum şi totdeauna - s.n.) s‑au întors la Ierusalim, cu bucurie mare"11.
„şi noi trebuie să recăpătăm înţelesul acestei mari bucurii, singurei bucurii posibile pe pământ, fără de care creştinismul ar fi fără de înţeles. Numai prin bucurie Biserica (lui Hristos -s.n.) a biruit, iar dacă şi‑ar pierde bucuria, ar pierde şi lumea, încetând să fie o mărturie a bucuriei!"12.
Aşadar, purtători ai luminii credinţei în suflete şi mărturisitori ai binefacerilor Sfintei învieri în viaţa creştinească e zi cu zi, în această „sărbătoare a sărbătorilor" şi „praznic al praznicelor", învăţăm şi afirmăm cu tărie, iară şi iară, acest mare şi unic adevăr: „Prin învierea Domnului nostru isus Hristos, lumina a biruit întunericul, binele a învins răul, viaţa a nimicit moartea, întreaga învăţătură a Bisericii noastre se întemeiază pe învierea Mântuitorului. «Dacă Hristos n‑a înviat, zice Sfântul Apostol Pavel, deşartă este şi credinţa voastră»"13. Hristos, însă, „cu adevărat, a înviat din morţi"!14.
Preaiubiţi slujitori ai Sfintelor Altare,
Dragi credincioşi şi tineri,
în lumina acestei realităţi lăuntrice, ne apropiem cu bucurie stăzi unii de alţii, învăţând să descoperim cărarea dintre noi, e la suflet la suflet, de la inimă la inimă, de la frate la frate, e la creştin la creştin, aflând în tot omul pe Hristos înviat din întunericul morţii, „tuturor viaţă dăruindu‑ne!".
în acelaşi timp, admirăm binefacerea spirituală şi socială comuniunii de înviere. în mod special, ne îndreptăm gândurile către tinerii mărturisitori, prin viaţa lor, ai luminii aptei milostive, ca prelungire a flăcării pascale. Aceştia sunt semenea „icoanelor" luminoase ale vieţii noastre. Spre ei ne ndreptăm, după îndemnul şi fapta Mântuitorului! Ne amintim c Domnul, mai înainte de a învia din morţi, a mai înviat trei persoane: pe fiul văduvei din Nain15, pe fiica lui Iair16 şi pe Lazăr17, toţi tineri!
în anul Domnului 2016, Sfânta noastră Biserică ne‑a chemat, pe părinţii sufleteşti, pe părinţii trupeşti şi pe dascăli, să ne apropiem cu multă căldură sufletească şi iubire jertfelnică şi să chibzuim împreună asupra binefacerii educaţiei creştine în familie, în şcoală, în Biserică.
Anul închinat educaţiei religioase a tinerilor capătă valenţe luminoase, mai cu seamă în aceste minunate întruniri pascale, nu numai la biserici, ci şi în familie, bineştiind că ne adunăm în duhul tradiţiei şi, precum îşi adună cloşca puii sub aripi, se cuvine să se regăsească în familie împreună: părinţii, copiii şi tinerii.
Cât de folositor ne‑ar fi şi nouă tuturor, astăzi, îndemnul creştinesc al ataşamentului faţă de valorile morale, dacă am asculta câteva mărturii primite de‑a lungul anilor de la elevi şi tineri, îndeosebi de Sfintele Paşti, pe care le‑am publicat în diferite broşuri, reviste ori cărţi.
Tinerii noştri sunt şi învăţători, trăitori, harnici misionari ai învierii vieţii, impresionându‑ne atât prin maturitatea exprimării dreptei‑credinţe, cât şi prin realismul şi pragmatismul iubirii, ca temei pentru comuniune, solidaritate umană şi păstrare a identităţii noastre culturale, lingvistice, tradiţionale şi morale.
Să pătrundem, aşadar, în câteva din înţelesurile învierii, purificate şi verificate prin trăirea lor sinceră şi entuziastă, apoi dăruite şi nouă, spre a le însuşi şi urma! Trei sunt opţiunile tinerilor credincioşi pentru a demonstra darul luminos al învierii Domnului: creştinul frumos la suflet şi filantrop, iubirea faţă de aproapele şi familia, leagănul tradiţiei sănătoase.
„Omul, ne arată un tânăr, este lumina generată de lumânarea aprinsă, pentru a mărturisi pentru cine a înviat mântuitorul". „Un om cu inima curată, plin de dragoste, este un om în care Iisus Domnul a înviat". „«Hristos a înviat!» este cea mai frumoasă veste primită vreodată de omenire, spune‑o tuturor!"18.
Pentru alt tânăr, „Hristos parcă ar învia în propriul său suflet"19. Dar învierea, aşa cum mărturiseşte Biserica, „poate încălzi inimile oamenilor"20, până la măsurile învierii lăuntrice ca stare duhovnicească: „şi eu am înviat odată cu mântuitorul! şi ştiţi de ce? Pentru că această sărbătoare îmi transmite duioşia, cât şi căldura, încât am impresia că mă ridic şi eu la ceruri"21. Este o prelungire fericită a convingerilor lăuntrice, ca stare de pace şi de bucurie cu Hristos: „Nu mai trăiesc eu (singur - s.n.), ci Hristos trăieşte în mine"22, cum spune Sfântul Apostol Pavel.
„Dacă am lăsa o picătură din sângele curs pe Golgota să ne alunece în suflet, nu am lua doar lumina învierii, ci am fi noi înşine lumini şi am aprinde (spiritual - s.n.) şi alte făclii în lume"23.
Prin această stare de înviere a bunătăţii, ca efect al vieţii înviate în inimi, se găseşte „o cale spre purificare, pentru liniştea interioară, care este cea mai importantă, o valoare care nu este supusă efemerităţii timpului"24.
Această stare de dincolo de cuvinte conduce omul spre un univers greu de atins, cel sufletesc, „o lume pură, în care dăinuie iubirea. în mintea mea, învierea se conturează precum ultimul capitol al unei cărţi deja învăţate... Renaşterea sufletească mă aduce mai aproape de realitate. mântuitorul a înviat trupeşte pentru creştini, iar noi înviem sufleteşte în fiecare an, prin iubire şi credinţă, apropiindu‑ne din ce în ce mai mult de viaţa fără de păcate"25.
însă pentru a împărtăşi darul învierii în iubirea faţă de aproapele, tinerii ne propun o prelungire a acesteia în fiecare zi, aşa cum mărturiseşte şi Biserica: „învierea Domnului ar trebui să fie o sărbătoare trăită în inimile noastre în fiecare zi!"26.
Doar prin iubirea semenului nostru, tot anul, ajungem să ne bucurăm de efectele învierii Domnului. „Fiecare trece printr‑o renaştere spirituală în Duminica învierii, o şansă de a fi curat şi de a simţi impulsurile de a fi bun, de a‑l ajuta pe aproapele nostru, de a‑l ierta! Devenim noi înşine mici miracole sufleteşti, fiind măcar o dată pe an împăcaţi cu sine, liniştiţi de atmosfera de bine, de pacea sufletească prezentă în Ziua învierii!"27. Este o adâncă meditaţie personală, dar şi comunitară, la îndemnul Bisericii, de Sfintele Paşti: „Ziua învierii, (...) unii pe alţii să ne îmbrăţişăm!"28.
Aşa pluteşte între oameni o „aură de iubire, de înţelegere şi de milostenie"29.
Când lumina pascală este trăită „ca o flacără pascală a iubirii lui Iisus pentru oameni"30, „ea pătrunde în suflete şi aşa ne gândim şi la semeni"31.
Când, după Sfânta Liturghie, „eu mă îngrijesc dacă sufletul este la fel de curat"32, „este speranţa ca lumea (umanitatea) să se schimbe, să fie mai bună, mai credincioasă"33.
Atunci când, în perioada pascală, familia creştină „seamănă cu o părticică din grădina Raiului, învierea Domnului îţi pătrunde în trup, devii un om bun"34, întocmai mesajului liturgic: „Astăzi toate s‑au umplut de lumină: şi cerul, şi pământul, şi cele de dedesubt"35. Dar această legătură armonioasă trăită cu generozitate, în familie, de tinerii credincioşi, practicanţi ai iubirii dăruite către semeni, este pe cale de a fi uitată, ignorată sau negată! Tineri biruitori prin credinţă ne arată dorinţa lor de a trăi Paştile „ca în copilărie, la sat, unde se păstrează toate tradiţiile acestei mari sărbători"36. „Sper ca aceste datini străvechi să rămână nemuritoare şi să primim în casele noastre lumina învierii, cu multă pace în suflete"37.
Aşa va dăinui „ziua luminoasă în sufletele tuturor!"38.
Cât de minunată, cu adevărat, poate fi, la modul concret, cu fiecare dintre noi, în toate parohiile, în toate casele creştine de la sate şi de la oraşe, în toate şcolile şi centrele sociale, lumina pascală transpusă în fapta milostivă!
O prelungire a dragostei Mântuitorului, de Sfintele Paşti, se regăseşte în dorinţa mărturisită de un alt tânăr: „Aş vrea ca învierea Domnului să aducă o minune, să nu mai fie atâţia oameni necăjiţi, ci să fie măcar atât de veseli şi fericiţi cum sunt eu!"39.
Iubiţilor,
Aşa ne cheamă pe toţi, Domnul, la învierea concretă a vieţii, ca tineri, ca familie, ca oameni maturi, bogaţi ori săraci, acasă sau în lume, bolnavi ori sănătoşi, trişti ori liniştiţi.
Să ne bucurăm de înviere! Să ne bucurăm unii de alţii! Să ne bucurăm de mesajele atât de calde, de sincere şi de profunde ale tinerilor creştini, iar prin ei să învăţăm, mici şi mari, a deveni „apostolii" iertării, ai binelui dezinteresat, ai păcii lăuntrice şi ai iubirii dintre noi, acasă, în sat, în oraş, în Eparhie, în ţară, în lume!
Aşa sperăm, cu smerenie, cu bunătate şi iubire curată şi milostivă „să ne îmbrăţişăm (...), să iertăm toate pentru înviere"40 şi, mai ales, să nu‑L lăsăm singur, de Paşti, pe Hristos înviat, ci să‑L invităm, prin aproapele suferind, trist ori străin, bolnav ori sărac, în casele şi în sufletele noastre!
Pentru toate mărturiile bune ale învierii credinţei şi ale faptei milostive, vă mulţumim din inimă, iubiţi părinţi slujitori, dragi părinţi şi cinstite şi respectate cadre didactice şi voi, o, iubiţilor tineri, şi vă rugăm să primiţi şi acest modest cuvânt al epistolei pascale îndătinate, în care s‑a arătat pe scurt dragostea copiilor faţă de Dumnezeu, de aproapele, de popor, de ţară, de lumea păcii şi a armoniei!
Să ne bucurăm cu toţii de Sfânta înviere!
Hristos a înviat!
Adevărat a înviat!
Al vostru de tot binele voitor şi
rugător către Hristos Domnul înviat,
† Casian,
Arhiepiscopul Dunării de Jos
