Irina Begu (locul 34 în clasamentul WTA) a câştigat, luni seară, meciul cu spaniola Garbine Muguruza (4 WTA), scor 5-7, 7-6 (4), 6-3, în turul doi al turneului WTA de categorie Premier de la Madrid, dotat cu premii totale în valoare de 4.771.360 de euro.
Meciul a durat două ore şi 43 de minute, iar românca a jucat foarte bine şi a avut şansa să termine meciul mult mai devreme. Irina a condus cu 5-2 atât în primul set, cât şi în cel de-al doilea. Begu şi-a pierdut de 6 ori serviciu, dar a izbutit 7 game-uri pe serviciul adversarei. Meciul a fost extrem de echilibrat, fapt dovedit şi de statistica punctelor totale câştigate. Begu a strâns 108, în timp ce Muguruza 107.
Pentru accederea turul următor la Madrid, Irina Begu (25 de ani) va primi 120 de puncte în clasamentul WTA şi un cec în valoare de 59.490 de euro.
În optimile de finală ale competiţiei patronate de către Ion Ţiriac, Begu va juca împotriva americancei Christina McHale (locul 59 WTA). Irina se poate întâlni cu o altă româncă în sferturile de finală, Simona Halep, favorita cu numărul 6 la câştigarea turneului.