In cursul acestei zile, a încetat din viaţă Ionel Ghilinţă, directorul structurii locale a Băncii Naţionale a României, la numai 62 de ani, din cauza unor probleme cardiace.
El a intrat în echipa sucursalei locale a BNR în 1981, iar în 1990 a fost ales de către colegi director al instituţiei. Mandatul său a înregistrat o pauză din mai 2000, când i s-a propus postul de director al BCR Brăila până în aprilie 2010, când a revenit la BNR.
In mandatul său, sediul BNR de la Brăila, clădirea din faţa Bisericii Buna Vestire (Biserica Greacă) a trecut printr-un amplu program de reabilitare în urma căruia clădirea şi-a recăpătat strălucirea de altă dată.
Sincere condoleanţe familiei! Dumnezeu să-l odihnească in pace!