La Revolutia din
decembrie 1989, optiunea majoritatii romanilor in desemnarea celor care aveau sa conduca tara in acele zile de dupa caderea lui Ceausescu s-a
bazat pe o singura intrebare. Acea intrebare ne-a rasunat in minte, acea intrebare ne-a stat pe suflet si acea unica intrebare ne-a calauzit
pe noi, romanii, in acele momente tulburi, catre vremuri pe care le doream mai limpezi si mai bune. Acea intrebare ne-a marcat toti cei
aproape 17 ani care au urmat de atunci. Iar acea intrebare a fost "Ce-ati facut in ultimii 5 ani?". Nu stiu cine a rostit-o primul atunci.
Nici nu m-a interesat. Cum nu m-am intrebat nici de ce s-au luat ca reper acei ultimi 5 ani. Oare s-o fi intrebat cineva atunci asta? Stiu
doar ca majoritatea covirsitoare a romanilor a perceput-o ca pe o intrebare corecta. Aproape tuturor li s-a parut in regula ca toti cei care
se cocotau atunci la putere sa-si justifice activitatea din ultimii 5 ani. Nici nu era obligatoriu ca raspunsul la intrebare sa fie sincer.
Eram multumiti cu ceea ce ni se spunea. Iar celor "interogati" astfel, intrebarea le dadea calificarea morala sa ocupe o functie de
tranzitie. Nu eram lamuriti pe deplin nici spre ce anume tranzitam, nici cit va dura tranzitia. Mai tirziu un pic au inceput sa ne incerce
alte nelamuriri: a fost cu adevarat o revolutie? Si daca da, a fost una anti-comunista sau doar anti-Ceausescu? Prin '90, niste "ciudati",
cum erau considerati atunci, cereau interzicerea accederii in functii publice a fostilor comunisti si securisti, in celebrul punct 8 al
Proclamatiei de la Timisoara. Dar majoritatea romanilor ori s-a facut ca nu-i aude, ori pur si simplu nu i-a inteles. Ani la rind ne-am
scaldat in tranzitie, fara sa primim raspunsuri la intrebarile legate de momentul decembrie '89. Ne multumeau acei "ultimi 5 ani". Si au
trecut alti 5 ani, si inca 5, si alti 5... Mai tirziu am inceput sa inteleg de ce majoritatea romanilor a respins atunci ideea lustratiei:
intr-un fel, toti ne simteam complici ai comunismului si ai Securitatii. Si asta doar pentru ca am tacut. Si la fel am procedat si in primii
ani de dupa '89. Cine comenta ceva, era doar un golan.
Dupa atita amar de tranzitie, am inceput sa ne mai lamurim: am fost si inca
sintem condusi de fosti comunisti si securisti. I-am avut presedinti, primari, ministri, parlamentari. Prin functiile publice au fost si au
ramas o groaza de iliesti, voiculesti, coposi si multi altii la fel de ipocriti. Fosti membri prin Comitetul Central al PCR, prim-secretari,
informatori... Lunile trecute, legea lustratiei s-a adus din nou in discutie, insa doar atit. Informatorii, desi deconspirati, ne trateaza pe
toti cu tupeul specific fostilor securisti, asa cum ne trateaza si fostii comunisti. N-au remuscari, n-au probleme. Si toate astea in baza
acelei intrebari gresite puse in decembrie '89. De fapt, intrebarea corecta care ar fi trebuit pusa era "Ce-ati facut in ultimii 50 de
ani?".
decembrie 1989, optiunea majoritatii romanilor in desemnarea celor care aveau sa conduca tara in acele zile de dupa caderea lui Ceausescu s-a
bazat pe o singura intrebare. Acea intrebare ne-a rasunat in minte, acea intrebare ne-a stat pe suflet si acea unica intrebare ne-a calauzit
pe noi, romanii, in acele momente tulburi, catre vremuri pe care le doream mai limpezi si mai bune. Acea intrebare ne-a marcat toti cei
aproape 17 ani care au urmat de atunci. Iar acea intrebare a fost "Ce-ati facut in ultimii 5 ani?". Nu stiu cine a rostit-o primul atunci.
Nici nu m-a interesat. Cum nu m-am intrebat nici de ce s-au luat ca reper acei ultimi 5 ani. Oare s-o fi intrebat cineva atunci asta? Stiu
doar ca majoritatea covirsitoare a romanilor a perceput-o ca pe o intrebare corecta. Aproape tuturor li s-a parut in regula ca toti cei care
se cocotau atunci la putere sa-si justifice activitatea din ultimii 5 ani. Nici nu era obligatoriu ca raspunsul la intrebare sa fie sincer.
Eram multumiti cu ceea ce ni se spunea. Iar celor "interogati" astfel, intrebarea le dadea calificarea morala sa ocupe o functie de
tranzitie. Nu eram lamuriti pe deplin nici spre ce anume tranzitam, nici cit va dura tranzitia. Mai tirziu un pic au inceput sa ne incerce
alte nelamuriri: a fost cu adevarat o revolutie? Si daca da, a fost una anti-comunista sau doar anti-Ceausescu? Prin '90, niste "ciudati",
cum erau considerati atunci, cereau interzicerea accederii in functii publice a fostilor comunisti si securisti, in celebrul punct 8 al
Proclamatiei de la Timisoara. Dar majoritatea romanilor ori s-a facut ca nu-i aude, ori pur si simplu nu i-a inteles. Ani la rind ne-am
scaldat in tranzitie, fara sa primim raspunsuri la intrebarile legate de momentul decembrie '89. Ne multumeau acei "ultimi 5 ani". Si au
trecut alti 5 ani, si inca 5, si alti 5... Mai tirziu am inceput sa inteleg de ce majoritatea romanilor a respins atunci ideea lustratiei:
intr-un fel, toti ne simteam complici ai comunismului si ai Securitatii. Si asta doar pentru ca am tacut. Si la fel am procedat si in primii
ani de dupa '89. Cine comenta ceva, era doar un golan.
Dupa atita amar de tranzitie, am inceput sa ne mai lamurim: am fost si inca
sintem condusi de fosti comunisti si securisti. I-am avut presedinti, primari, ministri, parlamentari. Prin functiile publice au fost si au
ramas o groaza de iliesti, voiculesti, coposi si multi altii la fel de ipocriti. Fosti membri prin Comitetul Central al PCR, prim-secretari,
informatori... Lunile trecute, legea lustratiei s-a adus din nou in discutie, insa doar atit. Informatorii, desi deconspirati, ne trateaza pe
toti cu tupeul specific fostilor securisti, asa cum ne trateaza si fostii comunisti. N-au remuscari, n-au probleme. Si toate astea in baza
acelei intrebari gresite puse in decembrie '89. De fapt, intrebarea corecta care ar fi trebuit pusa era "Ce-ati facut in ultimii 50 de
ani?".
