Instalaţiile luminoase pentru sărbători au apărut deja pe străzile Brăilei | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Instalaţiile luminoase pentru sărbători au apărut deja pe străzile Brăilei

•Primăria intenţionează să pornească luminile încă de pe 1 decembrie, pentru ca brăilenii să se poată bucura mai mult de perioada sărbătorilor • ni se promit jocuri de lumini mult mai frumoase şi mai complexe, la un preţ de trei ori mai mic decât anul trecut • primarul Dragomir are planuri mari şi în privinţa Orăşelului Copiilor, promiţând ceva mai frumos şi mai civilizat

 

Primăria Brăila a început deja să monteze instalaţiile pentru iluminatul de sărbători. În premieră, au fost puse astfel de decoraţiuni luminoase pe strada Mihai Eminescu. Până ieri, s-au mai montat pe Str. Şcolilor şi pe o parte din Şos. Buzăului, urmând ca, în săptămânile următoare, acţiunea să continue pe toate marile artere ale municipiului, dar şi pe străzile mai importante din cartierele mărginaşe, precum Str. Comuna din Paris, din Chercea, sau Str. Cazasului, din Lacu Dulce.

Intenţia Primăriei este ca, pe 1 decembrie, să fie pornit iluminatul de sărbători în municipiu, iar pe 6 decembrie să fie inaugurat Orăşelul Copiilor, în Parcul Monument, cu decoraţiunile luminoase aferente. Reamintim că anul trecut luminile din oraş au fost pornite abia în preajma Crăciunului, pentru că nu s-a licitat din timp contractul cu o firmă de specialitate. Anul acesta, brăilenii se vor putea bucura din timp de magia sărbătorilor, inclusiv pe 11 decembrie, în ziua alegerilor.

Primarul Marian Dragomir promite că luminile oferite brăilenilor pe parcursul lunii decembrie vor fi deosebite de cele din anii anteriori. Se anunţă, aşadar, instalaţii mai frumoase şi mai complexe, iar asta la un preţ  mai mic decât în 2015, când iluminatul de sărbători a costat municipalitatea circa 1,2 milioane de lei, adică 12 miliarde de lei vechi. Anul acesta, bugetul alocat de Primărie este de trei ori mai mic, cifrându-se în jurul valorii de 400.000 lei (4 miliarde de lei vechi n.n.).

Cum se împacă ideea de instalaţii mai complexe şi mai frumoase cu un buget atât de redus? Primarul Marian Dragomir spune că există o explicaţie: „De data asta, serviciul respectiv s-a scos la licitaţie pentru o perioadă de zece ani, iar firma care a câştigat (Luxten n.n.) are siguranţa unei afaceri pe termen lung, astfel că tarifele practicate sunt mai mici decât în anii trecuţi, când contractul se încheia pentru un singur sezon”, ne-a precizat edilul şef.

Acesta promite că lucrurile se vor derula altfel şi în privinţa Orăşelului Copiilor, în sensul că nu vor mai fi permise tarabe la care să se vândă tot felul de „chinezării” şi la care să răsune manele. „Şi decorul va fi altfel, vom avea un tunel de lumină în jurul bradului din rondoul central, dar şi alte surprize”, anunţă Dragomir.

Primarul mai spune că şi-ar fi dorit ca în Orăşelul Copiilor să fie amplasate căsuţe de lemn în care să se desfăşoare activităţile comerciale şi de agrement, aşa cum se întâmplă de ani buni în marile oraşe, însă anul acesta nu s-au putut achiziţiona astfel de căsuţe deoarece investiţia nu a fost prinsă în bugetul local. Anul viitor, însă, municipalitatea intenţionează să cumpere 30  de căsuţe de lemn, uşoare şi demontabile, care să poată fi folosite la toate evenimentele organizate în oraş, de la cele prilejuite de sărbătorile de iarnă, până la cele din perioada Paştelului sau de la Zilele Brăilei.

O noutate care poate fi pusă în practică încă din acest an este organizarea unui târg de iarnă, în perioada 1 – 6 decembrie. Acesta se va desfăşura pe platoul din faţa Casei Tineretului, iar primarul spune că acolo vor putea fi găsite doar produse de sezon, nimic de prost-gust.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro