• există voci care reclamă faptul că acestea ar fi fost vandalizate, din cauza slabei implicări a Poliţiei Locale şi a SUPAGL în protejarea şi întreţinerea lor • autorităţile afirmă, însă că de vină pentru această degradare prematură ar fi materialele de slabă calitate folosite la fabricarea acestor instalaţii, care nu prea corespund cu fişa tehnică prezentată de producător
Inaugurat în urmă cu nici doi ani, locul de joacă din Grădina Mare a început deja să se degradeze, problemele fiind mai accentuate la instalaţiile de fitness montate lângă acesta. Un cititor al cotidianului nostru ne-a informat, prin intermediul unei sesizări adresate redacţiei, că, deşi a atras atenţia autorităţilor încă de la jumătatea lunii mai despre această situaţie, nu prea s-a grăbit nimeni să ia măsurile necesare.
“Există mai multe elemente de siguranţă lipsă la tobogan, şuruburi de fixare platforme lipsă (pe una dintre platforme erau la un moment dat 4 copii), scânduri desprinse (pericol de lovire). Dintre aparatele de fitness, funcţionează doar unul, celelalte sunt stricate fără a fi izolate şi încă sunt folosite. Sunt exploatate defectuos şi prezintă pericole majore de accident.
Ştiu ca părculeţul a arătat foarte bine la început şi a adus un plus pentru Grădina Mare, dar acum există riscul de a se deteriora mai mult decât în prezent sau, mai grav, să fie închis de Protecţia Consumatorului, aşa cum s-a procedat cu altele din ţară”, ne-a scris, în urmă cu câteva zile, cititorul nostru.
Acesta sugerează că ar trebui ca poliţiştii locali să se implice mai mult în protejarea locului de joacă, fiind de părere că montarea unor camere de supraveghere i-ar descuraja pe cei care deteriorează instalaţiile destinate copiilor.
Conducerea Serviciului de Utilitate Publică, Administrare şi Gospodărire Locală (SUPAGL) susţine, însă, că nu vandalismul ar fi principala cauză a deteriorării instalaţiilor de joacă, mai ales a celor de fitness din Grădina Mare. “Instalaţiile de joacă pentru copii aveau defecte relativ minore care deja au fost remediate pe parcursul zilei de astăzi (vineri, 31 mai n.n.). Problema mai gravă este la instalaţiile de fitness care necesită înlocuirea unor piese, operaţiune ce implică şi folosirea aparatului de sudură. Nu e vorba despre vandalizarea acestor instalaţii, ci mai degrabă despre folosirea unor materiale de slabă calitate în procesul de fabricaţie. S-a găsit un ax rupt, cu diametrul de 30 mm, lucru care n-ar fi trebuit să se întâmple dacă se folosea un oţel de calitate la fabricarea axului respectiv”, ne-a explicat directorul SUPAGL.