Inspectoratul de Seminţe are director | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Inspectoratul de Seminţe are director

La sediul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici (ANFP) a avut loc luni, 18 iunie, concursul pentru ocuparea funcţiei de director executiv al Inspectoratului Teritorial pentru Calitatea Seminţelor şi Materialului Săditor (ITCSMS) Brăila. La concurs au fost înscrişi doi candidaţi, Cristina Dincă, inspector DADR (Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală), şi Vali Gabriel Mărgărit, de profesie inginer agronom. Mărgărit însă nu s-a prezentat la examen. El este, de fapt, acel candidat surpriză, apărut cu doar o zi înainte de prima dată stabilită pentru susţinerea acestui concurs (10 ianuarie 2012), şi despre care conducerea Asociaţiei Producătorilor, Procesatorilor şi Comercianţilor de Seminţe (APPCSMS) "Danubiu" Brăila, susţinea că nu s-ar ridica la standardele pe care le implică funcţia la care râvneşte. Mai mult, el a fost suspectat de membrii asociaţiei că ar fi fost un candidat "favorizat" politic, în fapt "cauza" anulării examenului.
La momentul acela, subiectul a iscat un întreg scandal la Brăila, vinovatul principal fiind considerat prefectul de atunci, Dumitru Popa, care nu şi-a trimis un reprezentant în comisia de examinare. Iar supărarea producătorilor, procesatorilor şi comercianţilor de seminţe a fost cu atât mai mare, cu cât în inspectorat deja existau o sumedenie de probleme. Mai precis, criza din Inspectorat a început la 1 septembrie 2011, când pe seama unor nemulţumiri, patru din cei şase specialişti, directorul executiv Maria Mocanu şi trei inspectori acreditaţi, şi-au dat demisia şi au plecat în sistemul privat. Plecarea lor bruscă, în plină campanie agricolă, a condus însă la grave perturbări în activitatea unităţii. Din cauza lipsei de personal, mai mulţi fermieri au rămas cu sămânţa nevândută, din simplul motiv că nu a avut nici cine să întocmească la timp documentele de certificare, nici cine să le semneze.
A urmat o serie întreagă de demersuri la Ministerul Agriculturii, condus la acea vreme de Valeriu Tabără, care la insistenţele fermierilor brăileni a urgentat susţinerea examenului pentru funcţia de director executiv. Apariţia candidatului Mărgărit a dat însă totul peste cap, examenul a fost anulat, iar fermierii au început din nou să bată drumul Bucureştiului. Primul sprijin a venit din partea senatorului PSD de Brăila, Ion Rotaru, convins că situaţia s-ar putea rezolva doar prin "voinţă politică", demersurile lui la noua conducere a ministerului materializându-se cu o nouă urgentare a datei concursului, respectiv 18 iunie.
Informaţia că examenul a fost promovat de Cristina Dincă am primit-o de la Siica Daniilescu, directorul executiv al asociaţiei "Danubiu", cea care în ianuarie ne-a reclamat şi situaţia critică în care se afla Inspectoratul. De această dată, Daniilescu a ţinut să sublinieze că noul prefect, Mihaela Marcu, s-a implicat cu tot ce a ţinut de instituţia pe care o conduce pentru ca examenul să se desfăşoare în condiţiile prevăzute de lege. Următorul pas, a mai spus Daniilescu, este reluarea demersurilor pentru deblocarea posturilor, astfel încât în următoarea campanie de recoltare, producătorii de seminţe să nu mai aibă de suferit aşa cum au avut în toamnă.
Reamintim că la începutul anului, pe fondul acestor probleme, ITCSMS Brăila, cotat drept cel mai bun inspectorat de seminţe din ţară, unitate de elită în agricultura românească, a fost în pericol de a-şi înceta activitatea, în condiţiile în care 40% din sămânţa produsă în România provine din judeţul nostru.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro