Mergi la conţinutul principal

Innoirea limbajului poetic

Poetii optzecisti au un teribil apetit teoretic, mentiune ras-subliniata de critica din cadrul generatiei. De asemenea, spiritul de agudezze de toate felurile, de wit in toate acceptiunile acestuia, de la acceptiunile lui Alexander Pope pina la completarea scalei de catre Hocke in 1954. Dar poezia lor, chiar daca s-a dorit o deconstructie a metaforei vizibile, ostentative, nu a putut sa nu duca la un cinematic lant metaforic prin asocieri inedite de imagini. Poate ca nici sa spunem "concetti", pentru ca nu ar suna decit tot cliseistic in urechile criticilor, insa prin perceptia strict psihedelica a realitatii asta au reusit la nivel exceptional. Ne mira ca se insista pe o poezie a cotidianului, deoarece limbajul folosit, fara neaparat a face apel la background-ul erudit, evoca uneori cotidianul si realitatea nu mai putin surrealist decit, sa zicem, un Salvador Dali sau Kandinsky. Inca dinaintea lor, virful poeziei romanesti postbelice si am zice si al Europei, fara nici un pardon, Nichita Stanescu, spunea: "Verbul are rolul electronului, iar substantivul are rolul nucleului. Vom vedea ca verbele sint posibile sau nu fata de un noumenos si ca ele se insiruie din cuanta in cuanta, eliminind nu un foton, ci un inteles1" Deschiderea spre teoretizare, asadar, o vedem dusa aplicat de Nichita, insa avergura si constanta la care o duc poetii Generatiei este una fara precedent. Practic succesiunea ar fi asa: Fiziologia poeziei, Necuvintele, Antimetafizica si momentul exploziei generatiei 80. Spiritul elevat al lui Nichita, adesea contradictoriu, dar mai mult perplexant decit contradictoriu sau numai aparent contradictoriu, revela observatii teoretice de o foarte buna limpiditate, alternind cu pasaje de metatext despre poezie, dar de o natura “metafizica”. El vorbeste, de pilda, despre imagine cu bataie pe imaginea poetica sau perceptia poetica a imaginii in a sa Antimetafizica. Altfel spus, Nichita valideaza si autentifica ca viabila si adevarata - inerantist vorbind - adevarul particular al poetului, asa cum il teoretiza mai simplu Rimbaud in Illuminations. Si o mica paranteza de a voir, apropos de inerantism: un al doilea concept, teologal, aplicabil la poezie. Oare de ce nu ma mira ca merg mina in mina? Se numeste "Ineranta" si a fost adus in prim planul literar de curind chiar de criticul Al. Cistelecan in numarul 3 pe 2006 al revistei Vatra. In discutiile (destul de laconice, dar de substanta) avute pe marginea subiectului teologie / poezie, sustinea punctul de vedere misterios cum ca ar fi in aceeasi paradigma ambele rostiri, ambele trairi, ambele simtiri, ambele expresii. Pe scurt, acest concept presupune rostirea adevarata a Bibliei in teologie chiar daca exista aspecte care sint, aparent sau nu, contradictorii. Biblia spune adevarul chiar si atunci cind se contrazice si cind paragrafele par ca se exclud unul pe celalalt, pentru ca Biblia nu are contradictorialitate. Revenind la poezie si mai ales la cea proaspata - am o retinere sa zic tinara, pentru ca poezia este tinara, vorba lui Nino Stratan: "batrine, nu timpul trece, ci viata noastra trece" (exemplu de inerantism fatal) - trebuie sa admitem ca exista o anumita brutalitate a simplului pigmentat de imagini care o face sa para cumva axiomatica si de necontrazis, mai vadit decit poezia frumoasa, asa cum sintem noi obisnuiti sa o vedem ca oameni din lume, lucru care da dreptate criticului cu o percutie stricta pe rostirea poetica prezenta, aceea de inceput de mileniu. Important este ca poezia beneficiaza de ineranta numai la nivelul de “quantum de adevar al marturiei”. Dar si acolo este vorba despre adevaruri personale si nu generale. Al Cistelecan conchide spectacular demonstratia spunind ca exista o perspectiva care transforma coerenta in ineranta, ba chiar si incoerenta cind ea se propune in formule diverse, exemplificind prin “poeti la patru miini” (aspect de joc liric superior destul de recent in literatura universala, dar ajustat de milenaristi chiar de curind - tot cu o techne de tehnologie in comunicare pe spatiu virtual). "Ineranta e sinteza pacificatoare a coerentelor dramatic obtinute. Orice mare poet are un cifru non-contradictoriu; prin prisma lui toate contradictiile devin functionale"...... "in realitate ele nu se mai contrazic; stau doar in raport de tensiune, nu de oponenta. Ca si Biblia, si poetul e, de fapt, fara greseala".
Revenind la Generatie si apetenta ei catre deschidere teoretica este de mentionat nu numai ca exista un vast aparat critic, dar in sustinerea postmodernitatii ca stare strict culturala, asertata de Umberto Eco, avem de-a face si cu o directie paralela in care, daca vocatia ramine poezia, meseria de filolog impinge poetii la un discurs critic paralel, ca o secundare perfecta, ca un al doilea strat de blindaj, lucru care face din generatia 80 una aproape intangibila in soliditatea si compactizarea ei, cit si in flexibilitate, fluiditate si omogenitate.
Inchizind cercul pornit cu figuri favorite, conchidem ca Generatia reprezinta un paradox. Ba, in fapt, mai multe paradoxuri. Daca este ancorata si racordata la real, isi permite viziunea proprie a acestuia impreuna cu un psihedelism interior usor vizibil exterior, aceasta neinsemnind ca nu stie ce se petrece in afara. Al doilea paradox tine de stilistica: demitizare, deconstructie, rupere, dar compunere de imagini absolut mirobolante exact in mijlocul acestei apologii a fractarii ideii, versului, poeziei, asa cum o stim clasic, si folosind cu dezinvoltura, vivacitate si vitalitate concepte teoretizate foarte bine acum trei sute de ani, aruncandu-le, in acelasi timp, in metafizic urban. Paranteza: (Nimic mai firesc decat sa urmeze generatia milenarista). Un alt paradox de stil este combinarea oralitatii si accesul la asocieri impredictibile generatoare de poezie prin simpla alaturare - si nu a doua cuvinte din acelasi regsitru, ci din diferite niveluri si registre astfel fractind. Aici sint si postmodernisti ce depasesc prima paradoxie mentionata - legatura dintre electron-verb si nucleu-subiect, nu sfidind o ordine cosmica, ci alchimizind, din spirit si mai putin din mestesug, pentru a crea un nivel maxim de fuziune al atomilor poeziei. Si al patrulea paradox: compactizarea generatiei ca tot poetic, prozastic si critic exceleaza in virfuri, in individualitati puternice, iesite in afara, propensate, ca un lant de munti cu piscuri. Sa inchei cu o parafraza a lui Nino Stratan: ca sirurile dintilor unui rechin. Toate apartin rechinului.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro