Şoferii din Târgu Mureş vor primi, odată cu carnetul de conducere şi o broşură cu sloganuri şi caricaturi pentru educarea şoferilor în trafic, între care: "Parchează civilizat! Nu-i cazul să fii cel mai tare din parcare şi uşurat la buzunare", "Nu da cu roata-n baltă! şi aşa, pietonu-i plouat destul".
Primarul municipiului Târgu Mureş, Dorin Florea, a prezentat, într-o conferinţă de presă, o broşură colorată, în limbile română şi maghiară, conţinând caricaturi şi sfaturi pentru conducătorii auto din oraş, intitulată "Mic ghid de bun-simţ pentru şoferi", transmite corespondentul Mediafax.
Potrivit edilului, în primă fază au fost tipărite 300 de astfel de exemplare, care au costat "câteva sute de lei", bani suportaţi din fondul de protocol, ce vor fi înmânate de Poliţie odată cu carnetul auto, iar în funcţie de necesar vor mai fi imprimate şi altele. Primarul a explicat că a făcut acest gest întrucât vrea să vadă "mai multă civilizaţie în folosirea drumului public şi un şofer educat".
Degeaba eşti şofer bun, dacă eşti nesimţit
"Eu nu mi-am propus doar să avem un bun conducător auto, acela poate fi şi pe circuit, la raliuri şi în alte locuri. Pe mine m-a interesat să iasă un conducător auto care să se ştie comporta civilizat faţă de semenii săi, faţă de localitate, faţă de bunuri, că acolo se suferă. Mie nu-mi place când Poliţia amendează, spre exemplu. Şi atunci, mergem mai mult pe ideea educaţiei, şi nu pe ideea coerciţiei. Am făcut acest ghid, bilingv şi am rugat Poliţia să mă sprijine în acest lucru şi cu ideile locale şi ale caricaturiştilor târgumureşeni, să fim un pic mai aplecaţi asupra civilizării şi asupra civilizaţiei în trafic", a declarat Florea.
În ghidul respectiv se regăsesc sfaturi şi sloganuri privind viteza în localitate, trecerile de pietoni, parcări, curăţenie, cum ar fi: "Goneşti cu maşina prin oraş? E mai înţelept să te grăbeşti încet!", "Pe trecere e însăşi viaţa. Preţuieşte-o, ca şi când ar fi a ta!", "Parchează civilizat! Nu-i cazul să fii cel mai tare din parcare şi uşurat la buzunare", "Oraşul nu este coşul tău de gunoi, nici scrumieră", "Spală-mă, ar zice maşina ta. Oraşul e curat, nu-l murdări".
Nu da cu roata-n baltă
Totodată, broşura mai cuprinde îndemnuri precum: "Fii generos! Nu aglomera intersecţia, mai lasă şi de la tine!", "Nu da... cu roata în baltă! Şi aşa, pietonu-i plouat destul" şi "Poţi să ieşi în evidenţă şi printr-un mod civilizat de a circula".
În aceeaşi conferinţă de presă, şeful Poliţiei municipale din Târgu Mureş, Ioan Damaschin, a spus că nu ar dori să se înţeleagă că în Târgu Mureş sunt probleme deosebite legate de trafic, deşi există un număr mare de maşini în municipiu şi foarte multe autoturisme îl tranzitează, existând şi cazuri când pe Podul Mureş au fost înregistrate 2.800 de maşini în 45 de minute.
El a arătat că minighidul a fost elaborat pe baza datelor referitoare la principalele cauze ale accidentelor înregistrate în oraş - neacordarea de prioritate, viteza excesivă şi indisciplina pietonală.