* acțiunea se derulează în acest sfârșit de săptămână, sâmbătă și duminică * “Suntem singura comună din județul Brăila ce a înțeles că educația și aplicarea legilor în vigoare sunt esențiale”, se mândresc organizatorii
Pentru al doilea an consecutiv, în comuna Tudor Vladimirescu din Brăila se organizează o campanie de sterilizare a câinilor și pisicilor, în scopul prevenirii înmulțirii și abandonului acestora. Aceasta se va desfășura în acest sfârșit de săptămână, sâmbătă și duminică, 14 și 15 iulie. “Putem să ne mândrim că suntem singura comună din județul Brăila ce a înțeles că educația și aplicarea legilor în vigoare sunt esențiale. Să nu uităm că sterilizarea este obligatorie, conform Legii 258/2014, lege ce ar trebui semnalată tuturor deținătorilor de rasă comună. Campania noastră este sponsorizată de organizația Rescueyhdistys Kulkurit Rescue Association Hobo Dogs si Sache Vet”, ne-a informat Roxana Ștefănescu, unul dintre organizatorii evenimentului. Aceasta a ținut să mulțumească medicului veterinar zonal Cristian Stan și echipei sale, pentru colaborare, dar și primarului Constantin Vasile, pentru sprijinul acordat.