Decor de filme horror, cam asta e singura utilitate ce li s-ar mai putea da halelor fostelor întreprinderi brăilene, unde munceau zeci de mii de oameni pe vremea regimului comunist şi la câţiva ani după căderea acestuia. Pe platforma fostului combinat chimic de la Chiscani mai stau în picioare doar câteva clădiri. De fapt, e mult spus clădiri. E vorba doar de nişte ruine dezolante, nişte stâlpi de rezistenţă între care se mai află, pe alocuri, porţiuni de ziduri. Din interior a dispărut tot, de la pereţii despărţitori de cărămidă, până la plafoanele şi scările din beton armat. De utilajele în care s-au investit pe vremuri milioane de dolari n-a mai rămas nici urmă. Acelea au fost vândute primele la fier vechi, de cei care au pus mâna pe secţiile combinatului, în anii 90 şi 2000. Apoi, bandele de hoţi din Chiscani, din colonia de la kilometrul 10 şi chiar din municipiu au furat încet dar sigur tot ce se putea fura, de la cărămizi până la fierul beton din armătură. Chiar şi în prezent mai poţi vedea indivizi care scurmă printre dărâmături în speranţa că mai găsesc vreo bucată de metal.
Cine vede acel teren aproape viran, împânzit pe ici pe colo cu ruine şi năpădit de buruienile crescute din moloz, nici nu-şi poate imagina ce furnicar de oameni era acum 20 de ani în timpul orelor de program, în zecile de secţii din beton şi sticlă ce erau grupate pe capacităţi de producţie, în imensitatea de atunci a combinatului.
Construcţia Combinatului Chimic de la Chiscani a început în 1956, iar în 1959 s-a dat în funcţiune prima fabrică, de carton duplex-triplex. A urmat o perioadă de investiţii masive, pe lângă fabrica de hârtie şi carton înfiinţându-se şi un combinat de fibre artificiale. În anii 70 - 80, cele două entităţi s-au unit, dând naştere celei mai mari capacităţi de producţie fibre, celuloză şi hârtie din România. Ziaristul veteran Constantin Ionescu, care a relatat numeroase ştiri despre industria brăileană, în ziarul "Înainte" de pe vremea regimului comunist, îşi aminteşte că la Brăila a funcţionat Centrala Industriei de Celuloză şi Hârtie din România.
"Combinatul dădea de lucru la mii de oameni. Era un furnicar acolo, când secţiile funcţionau la capacitate maximă. În anii 70 - 80 se investea continuu în noi şi noi capacităţi de producţie. Miliarde de lei s-au investit aici. Combinatul dispunea de cantină şi microcantine, unitate de pompieri, şcoală profesională, blocuri de locuinţe şi cămine, club, formaţii/echipe cultural-artistice şi sportive, stadion, autobuze şi nave de agrement", îşi aminteşte Ionescu.
După Revoluţie, combinatul s-a scindat în două societăţi comerciale pe acţiuni: "Celhart Donaris" SA, care producea celuloză şi hârtie, şi "Dunacor" SA, producător de fibre artificiale. "Celhart Donaris" s-a privatizat în anul 2003, când pachetul majoritar de acţiuni a fost achiziţionat de firma "Ecopack" SA Ghimbav, în spatele căreia se afla cunoscutul om de afaceri Vladimir Cohn. În momentul privatizării, societatea avea 1.500 de angajaţi, în prezent mai are doar câţiva! De altfel, în perioada 2009 - 2013, activitatea a fost oprită temporar, pentru ca în noiembrie 2013 să fie oprită definitiv. În ultimii ani, firma n-a mai primit nicio comandă de producţie, activitatea sa limitându-se la vânzarea hârtiei aflate pe stoc.
După cum v-am mai informat, acţionariatul "Celhart Donaris" intenţionează ca, pe o suprafaţă de 100 hectare, să construiască un parc fotovoltaic cu o capacitate de producţie proiectată pentru 50 megawatti. Demersurile au început mai demult, iar în august 2014 a fost primit acordul de mediu, din partea Agenţiei pentru Protecţia Mediului Brăila. Deocamdată, în afară de demolarea secţiilor şi bazinelor de decantare ale staţiei de epurare din fostul combinat, nu s-a făcut nimic concret pentru construirea viitorului parc fotovoltaic. "Nu s-a renunţat la acest proiect. Suntem în discuţii cu eventuali investitori", ne-a declarat Adrian Mateiu, directorul "Celhart Donaris".
Ruine pe care nu le vrea nimeni
Ruinele care încă mai sunt în picioare pe platforma combinatului aparţin fostului "Dunacor" SA. Societatea a intrat de mulţi ani în faliment, însă lichidatorul - "Sierra Quadrant" SA - încă mai încearcă să găsească cumpărători pentru respectivele secţii. "Câteva active au fost vândute mai demult, iar acum se desfăşoară acolo activitate de producţie", ne-a declarat Ovidiu Neacşu, reprezentantul "Sierra Quadrant". Acesta ne-a dat ca exemplu societăţile "Arteferro" sau "Mioriţa", care îşi derulează activitatea în secţii ale fostului combinat. "Din păcate, mai avem active pentru care nu reuşim să găsim investitori interesaţi", ne-a mai spus Neacşu. Acesta a precizat că, pe lângă halele fostului "Dunacor", societatea pe care o reprezintă mai are la vânzare şi active ale fostelor "Pal" SA sau "Demopan" SA. Este vorba despre alte două unităţi care aveau mii, respectiv sute de angajaţi în urmă cu 20 de ani, dar de care s-a ales praful în timpul tranziţiei spre capitalism. La "Pal" se produceau plăci aglomerate din lemn, chibrituri şi mobilă, iar la "Demopan" pâine şi alte produse de panificaţie.
Fostul Combinat de Prelucrare a Lemnului, rebotezat "Pal" SA dupa 1990, părea a fi un exemplu de privatizare reuşită. Cea mai veche fabrică de plăci aglomerate din lemn (p.a.l.) din ţară şi cândva cel mai mare producător de chibrituri autohtone, "Pal" a fost prima mare societate brăileană privatizată şi preluată de un grup internaţional, în perioada 1996 - 1997.
Compania "Merona Holding", din Elveţia, condusă de un elveţian de origine româna, Ştefan Dobriţa, a preluat pachetul majoritar de acţiuni în 1997. Însă, deşi venise cu planuri mari - printre care deschiderea unei noi fabrici uriaşe de producţie pe platforma fostului combinat chimic de la Chiscani, unde a cumpărat şi o serie de active, noul acţionar s-a văzut învins de mediul economic din România.
Întâi au fost închise câteva secţii, apoi fabrica de chibrituri, pentru ca, după anul 2000, societatea să-şi restrângă tot mai mult activitatea. După decesul patronului, survenit la începutul anului 2006, PAL SA şi-a încetat producţia de mobilă de serie şi a abandonat spaţiile industriale pe care le deţinea în zona Bariera Călăraşilor, strada Împaratul Traian şi B-dul Dorobanţilor. În urma societăţii nu au mai rămas decât spaţii părăsite, utilajele fiind vândute la fier vechi. În timp, o parte dintre terenurile ocupate cândva de halele de producţie au fost cumpărate de multinaţionalele care vin cu supermarketuri în România. Pe o porţiune din locaţia din Bariera Călăraşilor a fost deschis în urmă cu câţiva ani un "Penny Market XXL", iar pe spaţiul de pe Bulevardul Dorobanţilor urmează să se construiască un "Kaufland".
În bariera Călăraşilor mai există, însă, o parte din activele fostului "Pal", în fapt nişte ruine din care s-a furat tot ceea ce însemna obiect metalic, la fel cum mai există şi pe Str. Împăratul Traian, tot nişte ruine, rămăşiţele halelor unde pe vremuri se producea mobilă. Nici pentru acestea, lichidatorul "Sierra Quadrant" nu găseşte cumpărători. La fel cum nu găseşte nici pentru clădirile fostei de fabrici de pâine "Demopan" - actualmente în faliment, după ce a fost privatizată, la începutul anilor 2000, ajungând la afaceristul Petrică Herăscu, de la "Galmopan".
Reprezentanţii firmei "Sierra Quadrant", care se ocupă de vânzări de active ale fostelor întreprinderi comuniste în multe oraşe din România, spun că Brăila este în mod curent ocolită de investitori. "Mult mai repede reuşim să vindem un activ din Galaţi, Bacău, Ploieşti sau Bucureşti. Când vine vorba de Brăila, potenţialii cumpărători îşi pierd interesul, chiar dacă aici preţurile activelor (secţii, hale n.n.) sunt mult mai mici decât în alte zone ale ţării, iar la capitolul forţă de muncă oraşul stă destul de bine", ne-a declarat Ovidiu Neacşu, de la "Sierra Quadrant".
