Indivizii care au provocat scandal în faţa porţii lui Pârvu sunt cercetaţi penal | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Indivizii care au provocat scandal în faţa porţii lui Pârvu sunt cercetaţi penal

* poliţiştii continuă însă cercetările pentru a clarifica împrejurările în care s-a produs scandalul din faţa porţii familiei Pârvu, din seara de Sf. Maria

Vecinul lui Ionel Pârvu, cel care a fost bătut în seara de Sf. Maria până a ajuns la spital, a depus plângere împotriva agresorilor. Fraţii Mădălin şi Cosmin Vlad s-au ales cu dosar penal pentru infracţiunea de lovire sau alte violenţe. Poliţiştii continuă însă cercetările în acest caz pentru a stabili cu exactitate în ce împrejurări s-a produs scandalul din faţa porţii familiei Pârvu.

Astfel, în ziua de 20 august, la ora 11.00, Ionel Colcer (40 de ani) s-a prezentat la sediul Poliţiei Municipiului şi a sesizat că, la data de 15 august, a fost bătut de cei doi fraţi. Partea vătămată a suferit leziuni superficiale la nivelul feţei şi a capului, care necesită pentru vindecare 7-8 zile de îngrijri medicale. Ajuns pe patul de spital, bărbatul agresat a povestit că şi-a luat bătaie doar pentru că stătea de vorbă cu Ionel Pârvu şi fiul său, aceştia fiind de fapt cei urmăriţi de fraţii Vlad. "M-a chemat băiatul şi m-a rugat să îi scot câteva râme să se ducă la pescuit, eram cu bicicleta în faţa porţii lui Nelu (n.r. - Ionel Pârvu). Au venit Vlad Cosmin şi Vlad Mădălin şi m-au luat la bătaie, prima dată m-au înjurat, apoi m-au bătut cu pumnii şi picioarele. Am plecat şi am sunat la 112, am anunţat poliţia. După ce m-au bătut pe mine au ieşit cu săbii şi cuţite pentru Nelu şi băiatul lui. Ei m-au apărat, dacă nu erau ei mă omorau acolo. Spuneau că îl omoară pe Nelu, apoi pe George. Îl strigau «cancerosul». Ei ţipau pe acolo că se duc la «Piciu» şi vin cu mafia. Nu ştiu dacă o fi adevărat sau nu", a spus Ionel Colcer a doua zi după incident. Acelaşi lucru a fost susţinut şi de Ionel Pârvu, tatăl tânărului împuşcat de poliţiştii bucureşteni în septembrie 2009. El a declarat pentru "Obiectiv" că atacatorii sunt oamenii lui Ionel Pitulice, zis "Piciu", din Chercea, şi că, de fapt, aceştia îl vizau pe el, vecinul său căzând în plasă nevinovat. Tatăl lui Sorin Pârvu este convins că şi ameninţările pe care le tot primeşte de câteva luni sunt tot de la "Piciu", care, spune el, face legea în Chercea şi este mână în mână cu poliţia. Ionel Pârvu a mai declarat că "Piciu" vrea să se răzbune pe el după ce, în urmă cu câţiva ani, l-a dat pe mâna poliţiei, în urma unui scandal. Faptul că agresiunea s-a produs în faţa porţii sale, şi nu a lui Colcer, l-a făcut pe Ionel Pârvu să fie convins că atacatorii au vrut să îl provoace pe el. Acesta se plânge că în continuare este ameninţat de cei doi tineri, care ies cu săbii şi cuţite spunându-i că îl omoară pe el şi pe fiul său, drept pentru care îi este frică să iasă şi până la pâine. Mai mult, Pârvu spune că oamenii lui "Piciu" au băgat spaima în toţi vecinii care, deşi au fost martori la scandalul din seara de Sf. Maria, refuză să mai stea de vorbă cu poliţia.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro