• acestea pot fi văzute, deocamdată, pe Şos. Buzăului şi Şos. Vizirului, însă urmează să fie amplasate şi în alte zone din municipiu
Recent, pe şoseaua Buzăului, dar şi pe cea a Vizirului, au apărut, la trecerile de pietoni, indicatoare de semnalizare cu leduri intermitente. Un lucru foarte bun, civilizat, iar după cum ne-a declarat primarul Viorel Marian Dragomir, măsura urmează să se extindă la nivelul întregului municipiului. „La anul, această modalitate se va extinde în tot oraşul, avantajele fiind multiple: creşterea gradului de siguranţă în trafic, vizibililitate maximă a indicatorului, funcţionarea lui non-stop datorită celulelor fotovoltaice, renunţarea la gropi şi cabluri electrice, precum şi economisirea de energie electrică. Rămâne doar ca brăilenii, dar şi şoferii, să ţină cont de semnificaţia acordării de prioritate pietonilor şi, nu în ultimul rând, să păstrăm aceste dotări utile şi moderne”, ne-a declarat Dragomir.
Iar dacă tot vorbim de semnalizarea rutieră, ar fi timpul ca Primăria să rezolve şi problema semafoarelor Brăilei. Unele dintre acestea stau neutilizate, deşi sunt noi, cum ar fi cele de la intersecţia Căii Călăraşilor cu Bdul. Cuza. Sunt, însă, şi multe vechi de zeci de ani şi foarte uzate, cum ar fi cele de la intersecţia Călăraşi cu Griviţa sau Mihai Bravu. Altele sunt aprinse extrem de rar (Independenţei/Victoriei, dar şi în alte zone). Ca să nu mai vorbim de lipsa totală a semafoarelor în intersecţia extrem de aglomerată Dorobanţi cu Apollo, unde se aplică regula „scapă cine poate”.