Conferinţa despre cel mai important eveniment din istoria creştinismului, care marchează Învierea Mântuitorului, a început cu precizarea semnificaţiei Paştelui şi ritualul botezului, care era săvârşit în noaptea de Paşti în biserica antică. S-a explicat şi legitimitatea denumirilor Paşte şi Paşti, specialistul menţionând că ambele pot fi folosite, cu menţiunea că Paşte vine de la Paştele iudaic, iar Paşti denumeşte sărbătoarea creştină. S-a discutat apoi despre scena din Miercurea Mare, ungerea din Bethania, un pasaj foarte disputat, episod care pune în mişcare mecanismul ce va duce la răstignirea Mântuitorului în Vinerea Mare. Au fost abordate şi subiecte legate de Maria Magdalena, Iuda, Cina cea de Taină. De asemenea, a fost prezentat şi volumul "Metmorfozele Antihristului". Manifestarea a fost moderată de directorul Muzeului Brăilei "Carol I", prof. univ. dr. Ionel Cândea. În sală a fost prezent şi preşedintele Clubului Rotary, Ovidiu Dimofte, cel care a sprijinit realizarea evenimentului, şi Costel Pătrăşcan, iniţiatorul conferinţei. La organizarea evenimentului au contribuit Muzeul Brăilei "Carol I", Consiliul Judeţean şi Rezidenţa Dutzu.