Un puternic incendiu a izbucnit astăzi, în jurul orei 17.00, la intrarea dinspre Brăila a localității Albina. Din primele informații reiese că focul ar fi pornit de la un depozit de materiale reciclabile și s-a extins la acoperișul unui grajd și al unei case de locuit. Pompierii au ajuns la fața locului cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă. Aceștia au solicitat Uzinei de Apă Chiscani să mărească presiunea hidranților din Albina pentru a putea interveni eficient.
Localnicii prezenți la fața locului spun că toate clădirile afectate i-ar fi aparținut aceluiași proprietar, însă de curând au fost preluate de o bancă, pe fondul unor datorii. Nu s-au înregistrat victime ci doar pagube materiale.