"In jurul orei 22.00, lucratorii de la Inspectoratul Judetean de Jandarmi l-au depistat pe Marian I., din Unirea, elev la "Panait Istrati", care se afla in internatul de la "Edmond Nicolau" si a incendiat salteaua, doua paturi si lenjeria patului in care dormea Paulica I., 16 ani", ne-a declarat locotenentul Iulian Timofei, purtatorul de cuvint al Jandarmeriei, precizind ca piromanului i s-au intocmit acte premergatoare cercetarii penale.
Pe de alta parte, directorul Grupului Scolar "Edmond Nicolau", prof. Teodora Ilie, ne-a relatat ca, pentru gluma proasta, elevul va plati cu virf si indesat: "Vom recupera pagubele de la elev si va fi dat afara din camin. Aceeasi masura o vom lua si impotriva celui care i-a deschis usa. Ei nu vor mai avea voie sa stea in camin incepind cu semestrul II. Pina atunci vor avea timp sa-si caute o gazda. Mama celui care a deschis usa a venit astazi la scoala, sa discutam, insa mama celuilalt inca nu a aparut. Parintii sint suparati, dar nu am ce sa fac. Se putea intimpla o mare nenorocire. Salteaua ardea mocnit, iar camera are ferestre termopan, este etansa, copiii se puteau asfixia. Din fericire, supraveghetorul de noapte a venit la timp. Intimplarea face parte din categoria celor care nu pot fi prevazute. Pina la urma este vorba de educatie. Chiar in aceasta seara voi face sedinta cu copiii din camin si le voi spune ce se putea intimpla. Sint multumita ca supraveghetorul a reusit totusi sa intervina".
Pe linga faptul ca va "zbura" din internat, "glumetul" s-ar putea alege si cu o nota scazuta la purtare. "Eu nu am aflat nimic oficial. Acum avem totusi o ancheta in desfasurare cu privire la faptele petrecute. Oficial eu am aflat acum, de la dvs. Cind vom avea toate datele vom vedea ce masuri se impun, insa nu ne vom grabi cu exmatricularea. Daca este vorba de un elev de la invatamintul obligatoriu exmatricularea iese din discutie, iar daca este un elev din ciclul superior al liceului vom analiza gravitatea faptelor si il vom pedepsi insa nu cred ca daca il dam afara din scoala rezolvam ceva. Cind vom avea toate datele vom putea sa spunem ce masuri vom lua", a precizat directorul Grupului Scolar "Edmond Nicolau", prof. Valentina Chelu.