Mergi la conţinutul principal

Incendiu de vegetație și deșeuri menajere la margine localității Cazasu

Pompierii brăileni se luptă de câteva ore cu un incendiu de vegetație uscată și deșeuri menajere, apărut, astăzi, în jurul orei 12.00, de-a lungul unui canal de irigații de la marginea localității Cazasu. Fumul degajat a putut fi vizibil, la un moment dat, din municipiul Brăila, însă pompierii au reușit să localizeze focul, limitând extinderea incendiului. Aceștia mai au însă de muncă până la lichidarea în totalitate a focarelor din vegetația uscată. Două autospeciale de stingere intervin la fața locului. Cauza incendiului încă nu s-a stabilit cu exactitate, însă pare a fi vorba ori de o țigară aruncată neglijent, ori de un foc deschis în aer liber, lăsat nesupravegheat.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro