? Ce zici d-ala? ii sufla Maria in ureche, agatindu-se de bratul lui. Il stiu..., continua ea, in timp ce Teo incerca sa priveasca spre cel care trecea si, totodata, sa evite suflarea grea a fetei. Si-a asmutit ciinele pa mine...
? Nu, nu e bine, o indeparta el usor. Trebuie sa fie cineva necunoscut... ales absolut la intimplare...
Maria se strimba, apoi scuipa cu sila intr-o parte. Era si-asa urita, iar modul in care obisnuia sa-si increteasca gura ii stergea orice urma de feminitate. Teo n-o cunostea prea bine. Apelase la ea in ultima clipa, si numai impins de deznadejde. Toti ceilalti il refuzasera, considerindu-l ticnit. Si poate chiar era ticnit, dar nu mai mult decit cei care suportasera schimbarea lumii fara sa-si puna macar o intrebare!
?Vrei sa le-o tragem astora?? o abordase el direct pe Maria. ?Sa le aratam ca nu pot fi peste tot, oricind?!... Ca totul e o minciuna?!? Fata rinjise larg, cu ochii dilatati, si nu-i mai trebuise alt raspuns. Nu putea pune mare pret pe ajutorul ei, dar macar sa foloseasca aparatul foto tot era in stare... Se invirtea de vreun an de zile prin zona, petrecindu-si zilele prin metrou si noptile in vechiul depozit de cherestea, transformat acum intr-o ruina insalubra. Se spunea ca ar fi fugit dintr-un orfelinat aflat undeva, in nordul tarii.
? Da? asta? arata ea spre o tinara ce tocmai isi parcase masina.
Teo tresari si-i trebuira citeva momente ca sa-si inghita nodul din git.
? Nu... e inca devreme... trebuie sa se mai innopteze, mormai el in cele din urma, urmarind cu coada ochiului silueta ce se indeparta cu mers unduitor.
?Teodor, felul in care merge spune totul despre o femeie!? obisnuia Dan sa-i spuna, de fiecare data cind il surprindea aplecat peste pervazul ferestrei, spionind vecinele. Avea fratele sau un mod anume de a zimbi cu subinteles, care il punea intotdeauna in incurcatura...
Ii alunga amintirea, suspinind, apoi se intoarse spre Ala, care incremenise in spatele lor, aproape ca un stilp, asa cum statea cu camera video si cu aparatul foto atirnate de o parte si de alta. Privirea o avea atintita asupra fotografiei pe jumatate ascunsa la piept. Fotografia cu margini deja destramate, pe care o arata oricui avea rabdare s-o asculte. Fotografia in care o femeie tinara, frumoasa, plina de viata si fericita, isi imbratisa sotul si pe cei doi copii... Din acea femeie nu mai ramasese acum decit un trup uscat, ros de heroina, pe care nici macar proxenetii din cartier nu mai puneau pret.
In Ala avea incredere deplina, pentru ca ea suferea la fel ca si el, poate chiar mai mult. Cu mai bine de doi ani in urma, iesise la plimbare cu familia. Ii parasise doar cinci minute, doar cit sa se intoarca in casa sa-si ia telefonul. Suficient ca accidentul sa aiba loc... Cind ajunsese din nou in strada, scrisnetul frinelor inca mai plutea in aer, iar ei erau deja inconjurati. Sase, cite doi pentru fiecare ? imperturbabili, insensibili, intangibili... Ala incremenise pentru o clipa, neintelegind uimirea de pe chipul sotului sau, apoi tisnise spre ei urlind. Nu i-a mai ajuns niciodata din urma. Ii privise disperata cum dispar pentru totdeauna. Fara ea.... Cel de la volan ingaimase niste scuze fara sens. Asa isi pierduse Ala familia. Si numai ura ii depasea acum disperarea.
? S-a innoptat bine, isi drese Teo glasul, apoi trase aer in piept, privind in jur. Trebuia sa se decida...
Zarva cartierului crescuse odata cu venirea serii, dar in curind avea sa se topeasca intr-un somn greu. Simtea adierea ce purta parfumul salciei de alaturi. Viata oamenilor mergea inainte, de parca nimic nu se schimbase. De parca asa era firesc sa fie...
?E uimitoare puterea de adaptare a omului... Este incredibila, Teodor!? ii spusese Dan imediat dupa accident, cind inca mai putea vorbi coerent. ?Dorinta de supravietuire este atotputernica!?
O pustoaica trecu in fuga pe linga ei, intrerupindu-i gindurile. In lumina palida a felinarelor i se paru ca seamana cu Angela, fata careia ii donase un rinichi. Se nimerise ca el sa fie singura persoana compatibila, sanatoasa si disponibila in acel moment. Parintii Angelei s-au dovedit a fi foarte convingatori si foarte bogati. Iar el avea mare nevoie de bani! Transplantul decursese foarte bine si imediat ce il externasera se grabise in celalalt capat al orasului, acolo unde fratele sau zacea de atita vreme. De-abia astepta sa-i spuna ca poate sa-i plateasca spitalizarea in strainatate, unde avea mari sanse sa-si revina...
N-a inteles ce se intimpla cind a vazut patul gol, n-a inteles nici macar atunci cind infirmiera i-a spus ca totul se terminase, ca venisera si-l luasera chiar in acea dimineata. "A fost minunat, sa stii... Asa de frumosi... L-au luat in brate ca pe un copil", tinuse ea sa precizeze. Dar nu putea pricepe nici macar acum de ce Dan trebuise sa sufere aproape trei ani, cu venele pline de morfina, pentru ca apoi ei sa decida ca e de ajuns, tocmai cind il putea salva!
? Stiu! scrisni el din dinti. Stiu cum sa procedam, le facu el semn femeilor. Nu trebuie sa alegem noi...
Ala il urma fara sa scoata o vorba, in timp ce Maria balmajea o melodie greu de deslusit.
? Aici! le arata Teo.
Gangul dintre cladiri era ideal pentru planul lui. Blocat partial de niste tomberoane rasturnate, ingropat in bezna, locul ii permitea sa actioneze nestinjenit. Se opri la jumatate, apoi se lipi de zid.
? OK! Prima persoana care-si face aparitia... indiferent cine e... e omul nostru! incheie el raspicat.
Ii puse Mariei aparatul in miini si-i repeta instructiunile. Ala deja se pregatise cu camera pentru infrarosii, asa ca nu le raminea decit sa astepte. Era posibil sa stea toata noaptea pina sa apara cineva, dar nu-i pasa. Asteptase mai bine de jumatate de an pina sa-si puna la punct razbunarea.
In fond, totul era atit de simplu... inca de acum opt ani, de cind isi facusera pentru prima oara aparitia, socind intreaga lume, orice incercare de a le inregistra prezenta se soldase cu un esec. In afara de ochiul uman, nimic nu le inregistra interventia... ?Mesageri divini!?, strigasera unii si mii de secte impinzisera apoi globul. ?Entitati cosmice!?, strigasera altii si sute de savanti isi repezisera telescoapele spre cer. Nimeni nu reusise insa sa le descopere originea, modul de operare si, mai ales, motivul pentru care interveneau in cel mai sensibil moment din viata unui om, dar fara sa indrepte lucrurile. Apoi totul devenise banal, schimbarea isi pierduse rapid impactul asupra activitatilor cotidiene. Pe el insa il scotea din minti faptul ca inevitabilul luase o forma care schimbase complet rostul lumii...
In noaptea asta insa, Teo era convins ca poate schimba totul. Nu va incerca sa demonstreze cum actioneaza ei, ci doar sa dovedeasca faptul ca nu actioneaza intotdeauna, ca si ei pot da gres!
Un sunet slab ii atrase atentia, apoi pasii rari devenira tot mai clari, incredintindu-l ca sosise momentul. I se paru ca trece o vesnicie pina cind reusi sa faca prima miscare. Femeile erau deja pregatite, asa ca iesi in intimpinarea strainului, protejat de intuneric. Deslusi curind statura mica, firava, ce-i statea in cale. ?Un batrin!?, rasufla el usurat. ?E mai bine asa... oricum n-o mai ducea mult.? Curajul i se topi in clipa in care celalalt tresari, zarindu-l. Golul din stomac i se dilata rapid, ca o explozie tacuta. Bijbii citeva secunde cu mina sub haina, pina cind reusi sa scoata arma mare, grea si veche. Apasa pe tragaci, dar fara nici un efect. Inca o data. Apoi isi aminti de piedica... Trase din nou. I se paru ca aude un pocnet, dar nu, era pistolul care-i scapase din mina. In clipa aceea, le sesiza prezenta. Subtiri ca doua fire de fum, stravezii si usor fluorescenti, de-o parte si de alta a lui. Dezamagirea il coplesi mai grea ca noaptea din jur. Cum de aparusera, totusi? Il omorise pe batrin? Explodase arma?
Dezamagirea insuccesului se transforma in stupoare cind cei doi il prinsera usor de brate, saltindu-l. Parca ii zimbeau sau doar asa i se parea lui. Le banui tristetea. Erau deja invinsi, pedepsiti ? el nu mai trebuia sa dovedeasca nimic, nimanui. Perechile de aripi il usurara de greutatea paminteasca. Ultima clipa in care mai simti, se stinse odata cu tipatul Alei...
? Nu, nu e bine, o indeparta el usor. Trebuie sa fie cineva necunoscut... ales absolut la intimplare...
Maria se strimba, apoi scuipa cu sila intr-o parte. Era si-asa urita, iar modul in care obisnuia sa-si increteasca gura ii stergea orice urma de feminitate. Teo n-o cunostea prea bine. Apelase la ea in ultima clipa, si numai impins de deznadejde. Toti ceilalti il refuzasera, considerindu-l ticnit. Si poate chiar era ticnit, dar nu mai mult decit cei care suportasera schimbarea lumii fara sa-si puna macar o intrebare!
?Vrei sa le-o tragem astora?? o abordase el direct pe Maria. ?Sa le aratam ca nu pot fi peste tot, oricind?!... Ca totul e o minciuna?!? Fata rinjise larg, cu ochii dilatati, si nu-i mai trebuise alt raspuns. Nu putea pune mare pret pe ajutorul ei, dar macar sa foloseasca aparatul foto tot era in stare... Se invirtea de vreun an de zile prin zona, petrecindu-si zilele prin metrou si noptile in vechiul depozit de cherestea, transformat acum intr-o ruina insalubra. Se spunea ca ar fi fugit dintr-un orfelinat aflat undeva, in nordul tarii.
? Da? asta? arata ea spre o tinara ce tocmai isi parcase masina.
Teo tresari si-i trebuira citeva momente ca sa-si inghita nodul din git.
? Nu... e inca devreme... trebuie sa se mai innopteze, mormai el in cele din urma, urmarind cu coada ochiului silueta ce se indeparta cu mers unduitor.
?Teodor, felul in care merge spune totul despre o femeie!? obisnuia Dan sa-i spuna, de fiecare data cind il surprindea aplecat peste pervazul ferestrei, spionind vecinele. Avea fratele sau un mod anume de a zimbi cu subinteles, care il punea intotdeauna in incurcatura...
Ii alunga amintirea, suspinind, apoi se intoarse spre Ala, care incremenise in spatele lor, aproape ca un stilp, asa cum statea cu camera video si cu aparatul foto atirnate de o parte si de alta. Privirea o avea atintita asupra fotografiei pe jumatate ascunsa la piept. Fotografia cu margini deja destramate, pe care o arata oricui avea rabdare s-o asculte. Fotografia in care o femeie tinara, frumoasa, plina de viata si fericita, isi imbratisa sotul si pe cei doi copii... Din acea femeie nu mai ramasese acum decit un trup uscat, ros de heroina, pe care nici macar proxenetii din cartier nu mai puneau pret.
In Ala avea incredere deplina, pentru ca ea suferea la fel ca si el, poate chiar mai mult. Cu mai bine de doi ani in urma, iesise la plimbare cu familia. Ii parasise doar cinci minute, doar cit sa se intoarca in casa sa-si ia telefonul. Suficient ca accidentul sa aiba loc... Cind ajunsese din nou in strada, scrisnetul frinelor inca mai plutea in aer, iar ei erau deja inconjurati. Sase, cite doi pentru fiecare ? imperturbabili, insensibili, intangibili... Ala incremenise pentru o clipa, neintelegind uimirea de pe chipul sotului sau, apoi tisnise spre ei urlind. Nu i-a mai ajuns niciodata din urma. Ii privise disperata cum dispar pentru totdeauna. Fara ea.... Cel de la volan ingaimase niste scuze fara sens. Asa isi pierduse Ala familia. Si numai ura ii depasea acum disperarea.
? S-a innoptat bine, isi drese Teo glasul, apoi trase aer in piept, privind in jur. Trebuia sa se decida...
Zarva cartierului crescuse odata cu venirea serii, dar in curind avea sa se topeasca intr-un somn greu. Simtea adierea ce purta parfumul salciei de alaturi. Viata oamenilor mergea inainte, de parca nimic nu se schimbase. De parca asa era firesc sa fie...
?E uimitoare puterea de adaptare a omului... Este incredibila, Teodor!? ii spusese Dan imediat dupa accident, cind inca mai putea vorbi coerent. ?Dorinta de supravietuire este atotputernica!?
O pustoaica trecu in fuga pe linga ei, intrerupindu-i gindurile. In lumina palida a felinarelor i se paru ca seamana cu Angela, fata careia ii donase un rinichi. Se nimerise ca el sa fie singura persoana compatibila, sanatoasa si disponibila in acel moment. Parintii Angelei s-au dovedit a fi foarte convingatori si foarte bogati. Iar el avea mare nevoie de bani! Transplantul decursese foarte bine si imediat ce il externasera se grabise in celalalt capat al orasului, acolo unde fratele sau zacea de atita vreme. De-abia astepta sa-i spuna ca poate sa-i plateasca spitalizarea in strainatate, unde avea mari sanse sa-si revina...
N-a inteles ce se intimpla cind a vazut patul gol, n-a inteles nici macar atunci cind infirmiera i-a spus ca totul se terminase, ca venisera si-l luasera chiar in acea dimineata. "A fost minunat, sa stii... Asa de frumosi... L-au luat in brate ca pe un copil", tinuse ea sa precizeze. Dar nu putea pricepe nici macar acum de ce Dan trebuise sa sufere aproape trei ani, cu venele pline de morfina, pentru ca apoi ei sa decida ca e de ajuns, tocmai cind il putea salva!
? Stiu! scrisni el din dinti. Stiu cum sa procedam, le facu el semn femeilor. Nu trebuie sa alegem noi...
Ala il urma fara sa scoata o vorba, in timp ce Maria balmajea o melodie greu de deslusit.
? Aici! le arata Teo.
Gangul dintre cladiri era ideal pentru planul lui. Blocat partial de niste tomberoane rasturnate, ingropat in bezna, locul ii permitea sa actioneze nestinjenit. Se opri la jumatate, apoi se lipi de zid.
? OK! Prima persoana care-si face aparitia... indiferent cine e... e omul nostru! incheie el raspicat.
Ii puse Mariei aparatul in miini si-i repeta instructiunile. Ala deja se pregatise cu camera pentru infrarosii, asa ca nu le raminea decit sa astepte. Era posibil sa stea toata noaptea pina sa apara cineva, dar nu-i pasa. Asteptase mai bine de jumatate de an pina sa-si puna la punct razbunarea.
In fond, totul era atit de simplu... inca de acum opt ani, de cind isi facusera pentru prima oara aparitia, socind intreaga lume, orice incercare de a le inregistra prezenta se soldase cu un esec. In afara de ochiul uman, nimic nu le inregistra interventia... ?Mesageri divini!?, strigasera unii si mii de secte impinzisera apoi globul. ?Entitati cosmice!?, strigasera altii si sute de savanti isi repezisera telescoapele spre cer. Nimeni nu reusise insa sa le descopere originea, modul de operare si, mai ales, motivul pentru care interveneau in cel mai sensibil moment din viata unui om, dar fara sa indrepte lucrurile. Apoi totul devenise banal, schimbarea isi pierduse rapid impactul asupra activitatilor cotidiene. Pe el insa il scotea din minti faptul ca inevitabilul luase o forma care schimbase complet rostul lumii...
In noaptea asta insa, Teo era convins ca poate schimba totul. Nu va incerca sa demonstreze cum actioneaza ei, ci doar sa dovedeasca faptul ca nu actioneaza intotdeauna, ca si ei pot da gres!
Un sunet slab ii atrase atentia, apoi pasii rari devenira tot mai clari, incredintindu-l ca sosise momentul. I se paru ca trece o vesnicie pina cind reusi sa faca prima miscare. Femeile erau deja pregatite, asa ca iesi in intimpinarea strainului, protejat de intuneric. Deslusi curind statura mica, firava, ce-i statea in cale. ?Un batrin!?, rasufla el usurat. ?E mai bine asa... oricum n-o mai ducea mult.? Curajul i se topi in clipa in care celalalt tresari, zarindu-l. Golul din stomac i se dilata rapid, ca o explozie tacuta. Bijbii citeva secunde cu mina sub haina, pina cind reusi sa scoata arma mare, grea si veche. Apasa pe tragaci, dar fara nici un efect. Inca o data. Apoi isi aminti de piedica... Trase din nou. I se paru ca aude un pocnet, dar nu, era pistolul care-i scapase din mina. In clipa aceea, le sesiza prezenta. Subtiri ca doua fire de fum, stravezii si usor fluorescenti, de-o parte si de alta a lui. Dezamagirea il coplesi mai grea ca noaptea din jur. Cum de aparusera, totusi? Il omorise pe batrin? Explodase arma?
Dezamagirea insuccesului se transforma in stupoare cind cei doi il prinsera usor de brate, saltindu-l. Parca ii zimbeau sau doar asa i se parea lui. Le banui tristetea. Erau deja invinsi, pedepsiti ? el nu mai trebuia sa dovedeasca nimic, nimanui. Perechile de aripi il usurara de greutatea paminteasca. Ultima clipa in care mai simti, se stinse odata cu tipatul Alei...
