Comedia prezinta etapele constructiei unor spectacole, secretele din laboratorul magic in care se "produce" o piesa de teatru. Criticii au apreciat ca este o montare foarte buna, cu actori tineri care va atrage publicul. Din distributie, alaturi de actorii galateni - Carmen Albu, Ioan Cretescu, Cristina Uja, Steluta Constandache si Svetlana Friptu, pot fi vazuti si doi dintre cei mai buni actori braileni, Alin Florea si Emilian Oprea. "Domnul Frunza ne-a luat pe mine si pe Emilian sa lucram impreuna la spectacolul domniei sale. Am lucrat in concediu, pe niste calduri infioratoare si a iesit. A iesit chiar foarte bine! Este unul dintre cele mai bune spectacole in care joc. Imi place ca e un spectacol ofertant pentru actori. Si eu si Emilian jucam patru roluri in spectacol. Asta te tine in priza si te pregateste pentru mai tirziu. Este vorba despre teatru, despre problemele lui. Poate mai mult decit ati vazut in alte spectacole, se spun lucrurile pe bune", a spus actorul Alin Florea. Actorii Emilian Oprea si Alin Florea au primit Premiul special al juriului la Festivalul de comedie de la Galati pentru prestatia artistica din "Visul unei nopti de vara" de William Shakespeare, directia de scena Victor Ioan Frunza, dar si pentru contributia artistica din spectacolul "Improvizatia de la Galati".
In caietul program al spectacolului se precizeaza ca piesa "Improvizatia de la Paris", scrisa in 1937, se inspira ca titlu si structura din "Improvizatia de la Versailles" a lui Moliere. Ea evoca nemultumirile lui Giraudoux fata de conditiile materiale ale teatrului, fata de critici, fata de public, pledeaza, prin vocea lui Louis Jouvet, pentru un teatru care sa purifice spiritele si sufletele, sa le inalte prin calitatea si nivelul sau deosebit, prin poezie. "Intilnim ideea simbolista a sugestiei care justifica teatrul lui poetic - in timp ce i se reprosa lipsa de actiune, iar publicul simplu indragea actiunea ca si picanteriile de calitate dubioasa. Resentimentul lui Giraudoux este lesne de inteles. Aceste piese aveau un public mai numeros decit delicatele si gratioasele fire de paianjen care alcatuiau piesele lui", se mai explica in caietul program al spectacolului.
"Improvizatia de la Galati" va fi prezentata la Braila in cadrul unui proiect derulat intre cele doua teatre, din Braila si din Galati, care are ca obiectiv principal atragerea publicului catre salile de spectacol din cele doua orase prin suplimentarea ofertei repertoriale. In aceleasi zile, in Casa de Cultura a Studentilor din Galati va fi prezentat spectacolul "Moara cu noroc" de Ioan Slavici, dramatizare de Ion Balan, regia artistica Anca Cismaru.