Important. Modificări legislative în ceea ce privește RO e-Factura | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Important. Modificări legislative în ceea ce privește RO e-Factura

• într-un comunicat de presă, AJFP Brăila atrage atenția referitor la modificările care intră în vigoare  de la 1 ianuarie 2024

                                                                           

În  virtutea  rolului  activ de informare, vă  aducem  la  cunoștință că, începând cu data de 11.11.2023, au intrat în vigoare  prevederile  aduse de Legea  nr.  296/2023  privind  unele  măsuri  fiscal-bugetare  pentru  asigurarea  sustenabilității  financiare a României pe termen lung (M.O, Partea I nr. 977 din 27 octombrie  2023  și  care  modifică  OUG  nr.  120/2021  privind  administrarea, funcționarea și implementarea sistemului național privind factura electronică RO e-Factura  și  factura  electronică  în  România  (...),  cu  modificările  și  completările ulterioare.

Reamintim  faptul  că,  începând  cu  1  iulie  2022:

- operatorii  economici  stabiliți  în  România conform art. 266 alin. (2) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, au obligația, în relația B2G (business-to-government - relație dintre un operator economic și autorități/entități contractante), să emită facturi electronice și să le transmită prin sistemul național privind factura electronică RO e-Factura.

-  pentru produsele cu risc fiscal ridicat stabilite prin  ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală, comercializate în relația B2B (business-to-business - relația comercială dintre doi operatori economici),  furnizorii  sunt  obligați  să  transmită  facturile  emise  în  sistemul  național  privind  factura  electronică  RO  e-Factura .                              

Prevederea menționată la paragraful anterior se abrogă începând cu 1 ianuarie 2024, conform  prevederilor art. LXVI din Legea 296/2023.

Pentru categoriile de contribuabili prevăzute la art. LIX din Legea  nr.  296/2023,  pentru perioada  1 ianuarie 2024 - 30 iunie 2024,   se  instituie  obligația  transmiterii  facturii  electronice  prin sistemul RO e-Factura.

Termenul-limită pentru transmiterea facturilor în sistemul național privind factura electronică RO e-Factura este de 5 zile lucrătoare de la data emiterii facturii, dar nu mai târziu de 5 zile lucrătoare de la data-limită prevăzută pentru emiterea facturii la art. 319 alin. (16) din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare.

Legea  nr.  296/2023  privind  unele  măsuri  fiscal-bugetare  pentru  asigurarea sustenabilității  financiare  a  României  pe  termen  lung,  mai  cuprinde  și  alte prevederi ce vizează sistemul național privind factura electronică RO e-Factura, care vor intra în vigoare începând cu data 1 iulie 2024.

Noutățile  legislative  pot  fi  consultate  accesând  site-ul  www.anaf.ro,  secțiunea Asistență contribuabili / Legislație / Buletin informativ fiscal. 

                  

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro