Deşi carosabilul era umed, un şofer brăilean a apăsat prea mult pedala de acceleraţie şi s-a înfipt cu maşina într-un copac. Accidentul a avut loc sâmbătă seara, în timp ce Florin V. (24 de ani), din Brăila, conducea autoturismul, pe B-dul Dorobanţilor, dinspre strada Apollo către G-ral. Eremia Grigorescu. "Acesta nu a adaptat viteza la condiţiile meteo, carosabilul fiind umed, a pierdut controlul volanului şi a intrat în coliziune cu un copac de pe marginea carosabilului", a precizat insp. principal Jenel Şogor, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila. În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală gravă a tânărului aflat la volan, el fiind transportat şi internat în spital pentru îngrijiri medicale.
Acestuia i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei, iar în cauză s-a întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.