• toată lumea din Brăila ştie, cel puţin din auzite, cât de proaste sunt şoselele de pe raza judeţului nostru, însă doar cei care sunt nevoiţi să circule zilnic pe ele cunosc cu adevărat dimensiunile dezastrului • din fotografiile publicate pe reţelele de socializare se poate vedea cât de gravă a ajuns situaţia, după ce, anul trecut, lucrările de reparaţii au fost inexistente, din cauza “eternelor” licitaţii contestate • şoferii care au ajuns să se teamă pentru viaţa lor cer de urgenţă intervenţia Poliţiei, pentru sancţionarea administratorului drumurilor în cauză
Despre faptul că unele şosele de pe raza judeţului Brăila sunt sub orice critică se tot vorbeşte de câţiva ani, la fel cum se ştie că, anul trecut, nu s-a turnat nici măcar o plombă asfaltică pe drumurile administrate de Consiliul Judeţean. Brăilenii care nu circulă des prin mediul rural au, totuşi, doar o imagine pur teoretică despre starea acestor drumuri, formată prin intermediul ştirilor de presă sau a altor medii de informare. Realitatea din teren se dovedeşte, însă, mai cruntă decât ne-am putea imagina, iar locuitorii anumitor sate sau comune care, vrând-nevrând, trebuie să folosească aceste şosele, au ajuns literalmente să se teamă pentru viaţa lor. Câteva fotografii postate recent pe o reţea de socializare de un brăilean din mediul rural arată, de exemplu, starea dezastruoasă în care se găseşte la ora actuală drumul judeţean (DJ) 203 care leagă oraşele Făurei şi Însurăţei, trecând prin localităţile Ulmu - Vultureni - Scărlăteşti - Dudescu şi Zăvoaia. Autorul postării se întreabă de ce nu intervine Poliţia, care ar trebui să amendeze administratorul drumului respectiv, adică instituţia Consiliului Judeţean.
“Din câte spune şi Codul Rutier, conform art. 105 OUG 195/2002, Poliţia e obligată să sancţioneze, conform legii, administratorul drumului respectiv, pentru punerea în pericol a participanţilor la trafic. Oare cum va arăta acest drum judeţean ce leagă oraşul Făurei de oraşul Însurăţei, după o lună de temperaturi negative şi cu apa îngheţată în crăpăturile din asfalt?! E un drum judeţean foarte circulat, de aproximativ 40 km”, precizează cel care a făcut fotografiile şi le-a postat pe reţeaua de socializare. Din imagini se vede că, pe alocuri, drumul respectiv s-a năruit pur şi simplu, iar pe anumite porţiuni gropile sunt, practic, una lângă alta.
Vestea bună referitor la această chestiune ar fi că, aşa cum v-am informat într-un articol publicat recent de cotidianul nostru, conducerea Consiliului Judeţean promite că DJ 203 va avea prioritate la reparaţii, în primăvara acestui an. DJ 203 începe de fapt de la graniţa cu judeţul Buzău şi, înainte de a ajunge la Făurei, trece prin comunele Galbenu şi Jirlău, apoi continuă de la Făurei până la Însurăţei, prin localităţile menţionate mai sus.
Conducerea Consiliului Judeţean precizează că, pe anumite porţiuni, cum ar fi Galbenu - Jirlău, DJ 203 va beneficia doar de plombe asfaltice, însă se vor turna şi câţiva kilometri de covor asfaltic, între Jirlău şi Făurei. Porţiunea cea mai afectată de gropi este cuprinsă între Făurei şi Dudescu. Potrivit vicepreşedintelui CJ, Ionel Epureanu, aceasta ar fi trebuit să intre în reparaţii capitale încă de acum vreo doi-trei ani dar lucrurile s-au blocat din cauza Institutului de Proiectări de la Galaţi, care nu a finalizat la timp proiectul tehnic. Lucrurile se află în acelaşi stadiu şi la ora actuală, însă până când se va rezolva problema proiectului tehnic, tronsonul respectiv va beneficia, anul acesta, de reparaţii provizorii, prin plombări, astfel încât să poată fi circulat în condiţii cât de cât decente.
Reamintim că anul trecut nu s-a făcut nicio reparaţie, pe niciun drum judeţean, deci nici pe DJ 203, deoarece s-a întârziat foarte mult cu licitaţiile pentru stabilirea firmei care să execute lucrările. Abia în toamnă s-a desemnat o firmă câştigătoare, însă rezultatul a fost imediat contestat de alte firme, astfel că procedura s-a prelungit până la ora actuală. Din fericire, lucrurile sunt aproape lămurite, după ce Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor a respins demersurile firmelor concurente, astfel că s-a putut semna acordul cadru pentru începerea lucrărilor. E posibil ca societăţile contestatare să meargă şi în justiţie, însă şefii Consiliului Judeţean sunt convinşi că, şi în eventualitatea în care s-ar deschide un proces pe această temă, lucrurile se vor lămuri în cel mult 45 de zile, astfel că în luna aprilie, după ce se va încălzi vremea, cu siguranţă se vor putea porni lucrările de reparaţii pe drumurile judeţene.