* o filmare care arată modul violent în care este tratat un animal, respectiv un pui de pisică, a fost postată pe un site de socializare * un tânăr loveşte cu piciorul pisica şi chiar se bucură de „spectacol” * poliţiştii s-au sesizat şi fac cercetări în acest caz
Imagini şoc postate pe un site de socializare. O pisicuţă este luată la şuturi de un tânăr care efectiv joacă fotbal cu animalul, fără milă. Poliţiştii s-au sesizat în acest caz şi fac cercetări, fiind întocmit dosar penal.
Într-o postare distribuită online de o brăileancă se arată faptul că tânărul care chinuie animalul ar fi un elev de la o şcoală din Brăila. Poliţiştii au aflat despre cine este vorba, fiind vorba despre un adolescent de numai 14 ani.
Răspunsul de la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Brăila: „Având în vedere imaginile apărute în spațiul public, în care un tânăr lovea cu picioarele o pisică, polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor s-au sesizat din oficiu. În urma primelor verificări, polițiștii l-au identificat pe tânărul în cauză, fiind vorba de un minor în vârstă de 14 ani, din municipiul Brăila, acesta fiind condus la sediul poliției, alături de mama sa, pentru stabilirea situației de fapt și a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul. În continuare polițiștii efectuează cercetări, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de rănirea sau schingiuirea animalelor, faptă prev. și ped. de art. 25, al. 1 lit e din Legea nr. 205/2004, privind protecția animalelor”.