Hotii de la bijuterie, tot mai nevinovati | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Hotii de la bijuterie, tot mai nevinovati

Procesul celor trei presupusi autori ai jafului armat de la casa de amanet, din primavara acestui an, a intrat pe ultima suta de metri. Trimisi in judecata pentru o paguba de 1,14 miliarde de lei vechi, Cristian Vasile Frunza, Ionut Radu, ambii in arest preventiv, si Nicusor Vaduva, dat in urmarire generala, asteapta acum sentinta. Cei trei sint acuzati ca, in ziua de 26 aprilie 2007, in jurul orei 16.30, au dat buzna in bijuteria SC "Aergistal Com" SRL Braila situata pe b-dul Dorobantilor, aproape de intersectia cu strada 1 Decembrie 1918 si, folosind violenta, au sustras mai bine de un kilogram de bijuterii din aur, reusind apoi sa dispara fara urma. Desi, initial, in timpul urmaririi penale anchetatorii au audiat aproape 30 de martori, multi dintre acestia si-au schimbat ulterior declaratiile, punindu-i in incurcatura pe reprezentantii acuzarii.
Ieri, la penultimul termen de judecata, reprezentantii apararii au dominat clar discutiile, incercind sa demonteze pas cu pas, cu argumente, probele acuzarii. Avocatii au sustinut, la fel ca si rudele inculpatilor - prezente si ele in sala de judecata - ca s-au facut presiuni auspra martorilor, la urmarirea penala, pentru ca sa semneze declaratii favorabile acuzarii. "Exista banuiala ca politistii au facut presiuni asupra martorilor", a spus avocatul unuia dintre inculpati. In replica, presedintele completului de judecata a afirmat ca Politia nu are cum sa influenteze instanta si ca va tine cont numai de probele aflate la dosar. Tot ieri, apararea a mai afirmat ca unul din martorii-cheie a fost amenintat ca i se va intocmi dosar penal pentru marturie mincinoasa.
Surpriza a venit in momentul in care un alt martor al acuzarii, Andrei Caldararu, individ condamnat deunazi la 10 ani de inchisoare, pentru ca si-a omorit concubina cu o cruzime rar intilnita, a fost audiat de catre judecator. "Nu-mi mentin declaratia data la urmarirea penala", a spus Caldararu, care i-a acuzat pe anchetatori ca l-au pus sa participe la o recunoastere din grup, pentru citeva tigari amarite. "Am fost dus intr-o camera in care se aflau un minor impreuna cu mama lui. In alta camera, politistii au adus 10 barbati. Minorul a ales doi dintre acestia, spunindu-le politistilor ca “nu prea seamana cu cei din fotografiile aratate”. Au mai adus 10 barbati, si minorul a mai recunoscut pe unul, pe care-l vazuse in poze. Declaratia pe care am dat-o la politie a fost scrisa de anchetator, eu doar am semnat-o, fara sa o citesc. Mi-au promis tigari daca semnez declaratia", a spus martorul.
A urmat "artileria grea", argumentele reprezentantilor apararii, care au solicitat la unison achitarea inculpatilor pe motiv ca "probele prezentate prezinta o cu totul alta situatie de fapt", neexistind certitudinea ca ei au fost autorii jafului de la casa de amanet. Avocatii au afirmat ca portretul - robot prezentat de politie a fost efectuat, de fapt, ulterior, dupa ce s-a realizat un cerc de suspecti, incercindu-se, astfel, incriminarea inculpatilor. Mai mult, dupa ce initial martorii au afirmat ca nu au vazut chipurile autorilor, la citeva zile ei au participat la recunoasterea din grup, indicindu-i fara dubii pe inculpati. A doua zi de la recunoasterea din grup, aceiasi martori au afirmat, spun avocatii, ca "daca li s-ar arata autorii, nu i-ar recunoaste"! "Cum sa recunosti pe cineva dupa fizionomie, daca avea cagula pe cap?!", a intrebat, retoric, avocatul unuia dintre inculpati. "Urmarirea penala s-a inceput impotriva a 10 persoane, iar ulterior au fost indicati actualii inculpati; probabil ca aveau neaparata nevoie de suspecti!", a mai spus avocatul.
Ultimii carora li s-a acordat cuvintul au fost inculpatii Ionut Radu si Cristian Frunza. "Ce sa recunosc, ca fac pirnaie degeaba?!", a spus revoltat Frunza, inainte de a fi scos din boxa acuzatilor. Atit rudele presupusilor autori, cit si tinerii aflati, inca, in arest preventiv, asteapta acum verdictul instantei de judecata, care se va pronunta intr-o saptamina.

Familia inculpatilor acuza marturii dubioase

Pe parcursul audierilor din instanta, apropiatii celor doi acuzati aflati in arest preventiv au sesizat neconcordante intre declaratiile date de martori la Politie si cele de la Judecatorie, sau chiar aspecte ce nu-i incrimineaza pe inculpati. Semnificativ este cazul a doi martori, frati, considerati piesele de baza ale acuzarii. In timp ce unul dintre ei spune ca a ales la intimplare pozele inculpatilor, in timp ce se afla la Politie, deoarece anchetatorii i-ar fi spus ca ar putea fi aceia, celalalt sustine ca i s-a "recomandat" sa recunoasca aceeasi persoana ca si fratele sau, desi el nu le vazuse fetele hotilor. Un alt martor a vazut un autoturism "Dacia" si nu un "Cielo" cum se precizeaza in rechizitoriu, iar altul precizeaza ca unul dintre cei care au participat la jaf era mult mai inalt decit cei doi inculpati. "Sint nemultumita de felul cum s-a facut ancheta, de tergiversarile, de ratacirile sau pierderea dosarului intre Politie si Procuratura si de la o sala la alta a Tribunalului. Sint uimita ca Politia se preteaza la amenintari aduse martorilor care au fost audiati la Politie si la Judecatorie si prin diverse persoane transmite baiatului meu amenintari, ca nu se vor lasa pina nu-i vede condamnati. Mentionez ca cele aratate se pot proba cu dosarul de la Judecatoria Braila, unde prin depozitiile martorilor acuzarii si ai apararii s-a dovedit nevinovatia baiatului meu si a celorlalti, ca nu sint ei cei care au spart bijuteria. Nu inteleg al cui este interesul si cine se face vinovat de nu se face dreptate", ne-a declarat Teodora Stanciu, mama lui Cristian Vasile Frunza.
Martorii precizati mai sus, in virsta de 12, respectiv 21 de ani, afirma ca i-au vazut pe inculpati de la geamul apartamentului in care locuiesc, situat la etajul 2 al blocului in spatele caruia a fost parcat autoturismul cu care s-a actionat la jaf. Madalin povesteste ca masina cu care au venit cei trei era un "Cielo" de culoare alba, care i-a atras atentia deoarece facea un zgomot puternic. In declaratia pe care a dat-o la Politie, in data de 2 mai, a dat citeva date legate de fizionomia lor spunind si ca "le-am vazut chipurile celor 3 cind au coborit din masina". Ulterior, la unul din termenele de judecata, martorul a precizat ca nu le-a vazut fata inculpatilor si deci nu poate sa ii recunoasca. Mai mult decit atit, a adaugat ca declaratia pe care a dat-o la Politie ii apartine, dar ca politistii i-au mai dictat si in plus. Cea mai grava acuzatie se refera la recunoasterea din grup pe care a facut-o minorul, despre care precizeaza ca: "mai intii mi-au aratat niste poze dintr-un dosar si spuneau “ba acesta, ba acesta” si la un moment dat am ales asa pentru ca nu se mai opreau. Cind au venit acasa au spus ca o sa stau putin si am stat de la ora 13.00 la ora 18.00. (...) Am spus da pentru ca nu se mai opreau. Tot imi aratau poze si spuneau “ba acesta, ba acesta”. (...) Pentru ca spuneau ca “acesta s-ar putea sa fie” si am spus si eu da. Si apoi am mai stat aproximativ o ora si m-au dus in acea camera sa vad aceleasi persoane. (...) M-au bagat intr-o camera si i-am recunoscut pe inculpati pentru ca inainte vazusem pozele si stabilisem ca e posibil sa fie ei". Punindu-l sa se uite la cei doi si sa spuna daca ei au coborit din masina in acea zi, minorul a precizat ca cei doi inculpati nu sint cei pe care i-a vazut deoarece unul era mai inalt.
Acuzele aduse de minor organelor de cercetare sint sustinute si de fratele sau, Silviu, care afirma ca l-a recunoscut in acea camera pe barbatul pe care politistii i l-au aratat in fotografie inainte, adaugind ca "Politistii mi-au spus ca aceasta este persoana pe care a recunoscut-o fratele meu, si atunci am recunoscut-o si eu. (...) Politistii mi-au spus ca ar fi bine sa o recunosc si eu pe acea persoana. (...) Declaratia a fost rodul oboselii si starii de surescitare. Am fost tinuti acolo mai multe ore sa dam declaratia". Mama celor doi frati a spus magistratilor ca nu si-a gasit in acea zi copiii acasa, vazindu-i dupa citeva ore la Politie. "Am asistat cind cei doi copii ai mei au fost audiati la Politie. Consider ca au fost fortati sa dea acele declaratii deoarece au fost luati de acasa fara stirea mea". Totusi, pe declaratia de la Politie a fiului mai mic figureaza si semnatura sa.
Un alt martor precizeaza ca la Politie i s-a aratat o geanta, despre care a spus ca seamana cu geanta pe care a vazut-o la unul dintre tilhari in acea zi, dar ca nu este cea pe care o avea in mina barbatul. Altul sustine ca este foarte sigur de faptul ca masina in care s-au urcat cei doi era o "Dacie" de culoare alba. De asemenea, un martor care se afla in magazin in momentul spargerii le-a spus judecatorilor ca unul dintre cei pe care i-a vazut atunci era mult mai inalt decit cei doi inculpati din boxa.
Referitor la acuzele aduse, purtatorul de cuvint al Inspectoratului de Politie al Judetului Braila, subinspector Jenel Sogor, ne-a precizat: "Fiecare cetatean are dreptul la propria opinie. Daca cineva crede de cuviinta sa reclame ca a fost nedreptatit, se poate adresa pe cai legale prin inaintarea catre institutiile abilitate a unei plingeri sau petitii si va primi in termenii stabiliti tot de lege raspunsul cuvenit. Cercetarile au fost efectuate sub coordonarea Parchetului, iar hotarirea cu privire la vinovatia suspectilor apartine instantei de judecata".

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro