Horez la ziua judecăţii | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Horez la ziua judecăţii

* programul de sterilizare a maidanezilor, derulat în paralel de Primărie şi iubitorii de animale, nu are un ritm prea bun * pe parcursul unei luni de zile au fost sterilizaţi doar 45 de câini * numărul brăilenilor muşcaţi rămâne constant: circa 160 de cazuri în fiecare lună

La sfârşitul acestei luni expiră contractul prin care municipalitatea brăileană a concesionat serviciul de ecarisaj Asociaţiei pentru Protecţia Animalelor şi Mediului (APAM) Horez, condusă de Vasile Horez, fost candidat la funcţia de primar al Brăilei. În aceste condiţii, Primăria şi Serviciul de Utilitate Publică de Administrare şi Gospodărire Locală (SUPAGL) trebuie să hotărască dacă va continua colaborarea cu APAM Horez sau va încerca alte soluţii pentru rezolvarea problemei câinilor comunitari. Consiliul Local Municipal Brăila a emis, luna trecută, o hotărâre prin care gestiunea directă a serviciului de gestionare a câinilor fără stăpân a fost delegată către Serviciul de Utilitate Publică de Administrare şi Gospodărire Locală, fosta Direcţie de Administrare şi Gospodărire Locală (DAGL). Delegarea de gestiune a intrat în vigoare la 1 august. În prezent, SUPAGL trebuie să decidă cum va proceda în privinţa câinilor, în contextul în care contractul dintre CLM şi APAM Horez, cea care a concesionat în 2006 serviciul de ecarisaj din municipiu, expiră la 31 august 2010. Există mai multe variante luate în calcul: prelungirea contractului cu Horez, pe o perioadă determinată; construirea unui nou adăpost pentru câini, pentru ca municipalitatea să nu mai depindă de cel de la Lacu Sărat, administrat de APAM Horez; scoaterea la licitaţie a serviciului de ecarisaj pe mai multe componente: capturarea câinilor, adăpostirea acestora şi debarasarea cadavrelor de animale de pe domeniul public.

"Până la sfârşitul lunii august, trebuie să se aleagă una dintre aceste variante", ne-a declarat viceprimarul Doiniţa Ciocan.

Reamintim că APAM Horez încasa de la Primărie circa 8 miliarde de lei vechi pe an, pentru serviciul de capturare şi cazare a câinilor maidanezi în adăpostul deţinut de Vasile Horez, lângă satul Lacu Sărat. Există voci în rândul iubitorilor de animale şi nu numai care spun că banii aceştia sunt risipiţi inutil, în contextul în care numărul câinilor comunitari de pe domeniul public nu a scăzut deloc în ultimii ani.

Contactat de redactorii "Obiectiv", Vasile Horez a declarat că are încă de recuperat bani de la Primărie pentru serviciile prestate, dar a precizat că, dacă serviciul va fi scos la licitaţie, asociaţia pe care o conduce se va înscrie în cursa pentru un nou contract. Horez a menţionat faptul că adăpostul său poate găzdui 1.500 de animale şi că, în momentul de faţă, în padoc se află aproximativ 700 de câini. El s-a arătat dispus şi să-şi vândă investiţia, inclusiv Primăriei, în cazul în care autorităţile doresc să preia cu totul această activitate.

Cert este că situaţia câinilor maidanezi pare complet scăpată de sub control. Patrupedele se înmulţesc într-un ritm uniform accelerat, iar numărul brăilenilor muşcaţi rămâne foarte mare, cu o medie de 160 de persoane muşcate lunar, potrivit datelor statistice oferite de Centrul Antirabic Brăila. Din fericire, criza vaccinului antirabic, care a afectat Brăila în lunile iunie şi iulie, s-a încheiat. "În prezent avem stoc suficient de vaccin şi seruri antirabice", ne-a declarat Ileana Grecu, şeful Secţiei Boli Infecţioase Brăila.

18caini1Sterilizarea cam bate pasul pe loc

În altă ordine de idei, programul de sterilizare a câinilor maidanezi iniţiat de Primăria Brăila în colaborare cu medicii veterinari şi iubitorii de animale nu merge în ritmul pe care şi l-ar fi dorit cei implicaţi. Din 10 iulie, când a început efectiv acţiunea, până pe 15 august, au fost sterilizaţi doar 45 de câini. "Este un număr relativ mulţumitor. Având în vedere că suntem, totuşi, abia la început, putem spune că este bine. E bine că reuşim să comunicăm cu iubitorii de animale. E bine că aceştia au început să respecte programările făcute şi să se prezinte cu câinii la cabinetele veterinare la data şi la ora stabilite. E bine că oamenii au început să aibă încredere că operaţiile sunt făcute corect şi, totodată, e bine că acei iubitori care îşi iau angajamentul să aibă grijă de câini în perioada post operatorie se ţin de cuvânt", ne-a declarat viceprimarul Doiniţa Ciocan.

Reamintim că Primăria suportă costul operaţiilor de sterilizare - 50 lei pentru femele şi 100 lei pentru masculi - în cazul câinilor duşi de iubitorii de animale la cabinetele veterinare ale doctorilor Daniel Posedaru, Victor Popescu, Marian Căpăţână şi Mihai Isvoranu. Nu contează dacă patrupedele provin de pe domeniul public sau din curţile brăilenilor, importantă este stoparea înmulţirii câinilor, după cum a anunţat Primăria, la debutul acestui program. Pentru ca acţiunea să aibă succes, trebuie ca iubitorii de animale să se implice şi să meargă cu câinii la sterilizat, apoi să aibă grijă de aceştia, după operaţie, timp de circa o săptămână. Odată sterilizaţi, maidanezilor li se ataşează un crotal galben în ureche şi nu mai pot fi ridicaţi de pe domeniul public decât dacă devin agresivi şi atacă oamenii. Programările la cabinetele veterinare se fac prin intermediul Serviciului de Utilitate Publică de Administrare şi Gospodărire Locală din cadrul Primăriei.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro