Mergi la conţinutul principal

Hoaţă prinsă în flagrant în Piaţa Halelor

Hoaţa nu a reuşit însă să fugă cu banii, asta pentru că, a fost oprită din drum de oamenii legii. Astfel, în dimineaţa zilei de 11 august, la ora 9.30, agenţi din cadrul Biroului Ordine Publică au depistat-o, în Piaţa Halelor, pe brăileanca de 51 de ani, care, profitând de neatenţia femeii aflate la cumpărături, i-a sustras din sacoşă portofelul care conţinea suma de 33 de lei, buletinul de identitate şi abonamentul de transport în comun. Cea în cauză a fost condusă la sediul Poliţiei Municipiului, unde cercetările au fost preluate de judiciarişti din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale care au întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.

Prejudiciul a fost recuperat şi restituit victimei.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro