Individul care a furat bani şi telefoane dintr-o locuinţă a ajuns în spatele gratiilor. Ion A. (35 de ani), din Brăila, care a fost reţinut pe ordonanţă, pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu şi furt, a fost prezentat instanţei de judecată, care a dispus luarea măsurii arestării preventive, pentru o perioadă de 29 de zile.
În ziua de 18 noiembrie, brăileanul Denis E. a reclamat la Poliţie faptul că persoane necunoscute au pătruns în locuinţa sa şi au sustras 12.000 de lei şi 7 telefoane mobile, în valoare de 10.500 de lei. Cercetările au fost preluate de judiciarişti din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale care, în urma verificărilor efectuate, l-au identificat pe principalul suspect, Ion A. (35 de ani), din Brăila. Poliţiştii i-au probat că în dimineaţa acelei zile, la ora 10.00, acesta a pătruns în locuinţa neasigurată a părţii vătămate şi, profitând de neatenţia acesteia, a sustras banii şi telefoanele. Din prejudiciul cauzat, poliţiştii au recuperat cinci telefoane mobile, în valoare totală de 8.000 de lei. În cauză s-a început urmărirea penală pentru infracţiunile de violare de domiciliu şi furt, Ion A. fiind încarcerat pe bază de ordonanţă în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă.