Heisterkamp își sărbătorește cea de-a 100-a aniversare | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Heisterkamp își sărbătorește cea de-a 100-a aniversare

De la un car tras de cal la servicii complete de transport, aceasta este evoluția specialistului olandez în transport Heisterkamp într-un secol de activitate.

 

Ceea ce în 1919 a început ca o afacere de familie de distribuție a băuturilor a crescut într-o companie internațională, cu un concept complet pentru întregul sector de transport.

În 2019, Heisterkamp Transport Solutions aniversează 100 de ani de activitate cu o varietate de activități. Cu o istorie frumoasă în spate, compania Heisterkamp că se orientează în principal spre viitor, după cum spune chiar Gerben Heisterkamp, actualul său director.

Totul a început în 1919, când Antoon Johannes Heisterkamp, fondatorul Heisterkamp Transportation Solutions, în vârstă de 16 ani, a cumpărat butoaie de bere de la o fabrică din Twente, pe care le-a transportat cu un car tras de cal.

În hambar, în spatele casei părintești din Ootmarsum, acesta îmbutelia berea în sticle pe care ulterior le comercializa localurilor din zonă.

Din ce în ce mai des, Antoon Johannes a fost rugat și de alții, să distribuie și să colecteze tot felul de lucruri pe traseul său de livrare a mărfii. Astfel, pe lângă comerțul cu băuturi, a fost creată și companie de transport care astăzi îi poartă numele.

 

Bennie Heisterkamp
În jurul anilor 1920, calul si carul au fost schimbate în favoarea primului tir. Acesta încă are un loc de cinste în sala de primire a sediului central din Hanzepoort, Oldenzaal.

Antoon Johannes a fost succedat de fii săi Gerhard and Bennie. În acești ani Bennie s-a focusat din ce în ce mai mult pe ramura de transport. Pe la mijlocul anilor 1970 , compania Heisterkamp a devenit internațională, deschizând câteva locații în alte țări din Europa.

Heisterkamp a pătruns pe piața românească în 2015 când și-a deschis primul sediu la Cluj-Napoca unde a dezvoltat cu succes departamentul de trucking, devenind astfel una dintre cele mai importante companii de profil din țară. Ca urmare a acestei dezvoltării, în 2018 a fost deschis și cel de-al doilea sediu subsidiar, la Iași.

 

Extinderea flotei
Bennie la rândul său a predat ștafeta fiului său, Gerben, actualul manager general. În acest moment, Heisterkamp are o flotă de aproximativ 750 de camioane și mai mult de 4000 de remorci.

Heisterkamp transportă pentru diverși clienți de top, dar activitatea merge mai departe de atât. De exemplu, companiile de transport se pot întoarce la Heisterkamp pentru a închiria sau a lua in leasing camioane și remorci sau să cumpere echipament folosit. Compania are propriul departament de service, care include o vopsitorie, un atelier și o spălătorie auto.

 

Inovație
„Suntem foarte mândri de istoria noastră, dar acum ne focusăm în mod special pe viitor”, spune Gerben Heisterkamp.

Pe același principiu au mers atât tatăl cât și bunicul meu, care au căutat mereu să inoveze. Maniera noastră de a face afaceri este de a fi mereu cu pas înaintea pieței și să anticipăm schimbările chiar înainte ca acestea să aibă loc.

Într-adevăr să mergem înainte! Poziția noastră actuală este rezultatul viziunii și îndrăznelii noastre.

 

High-Tech
Heisterkamp este o companie non-stop, care lucrează 24/7 pentru clienții săi.

„În transport, totul este despre viteză, flexibilitate și eficiență. Chiar dacă avem in jur de 1.450 de angajați răspândiți în 7 locații din Europa, liniile noastre de comunicare eficiente, ne dau ocazia să ne mișcăm foarte rapid. Angajații noștri nu sunt doar șoferi. De exemplu, avem un departament IT cu aproape 20 de angajați. În zilele noastre, un camion este un computer în mișcare; elemente precum GPS-urile și sistemele track & trace au devenit din ce în ce mai importante. Suntem fruntași când vine vorba de aceste elemente high-tech. Aceleași lucruri se aplică și pe temele de sustenabilitate și responsabilitate socială a întreprinderii”, spune Gerben Heisterkamp.

 

Flexibilitate
În mod special, Gerben a sesizat o creștere notabilă a cererii de flexibilitate.

„Transportatorii optează în număr mare să angajeze sau să ia în leasing camioane și remorci, în loc să aibă propria flotă. Noi răspundem optim la această cerere. Gama noastră de produse și servicii este în același timp foarte profundă și foarte largă; avem de asemenea soluții pentru încărcături speciale. Un alt lucru distinctiv este serviciul nostru de service, care ne permite să fim pe teren foarte rapid, atunci când un vehicul este blocat.”

 

Cea mai bine administrată companie
„În anii următori, nu ne vom focusa doar pe creșterea viitoare, dar de asemenea și pe dezvoltare. Am fost deja numiți ”cea mai bine administrată companie”, lucru care a fost o mare recunoaștere. Depinde de noi să facem față provocărilor ce ne vor aștepta în anii următori” concluzionează Gerben Heisterkamp.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro