* după etapa a 24-a echipa brăileană ocupă locul al 7-lea în Liga Florilor
HC Dunărea a pierdut, 26-34, partida cu liderul Ligii Florilor, CSM București, iar după etapa 24-a are 34 de puncte și se află pe locul al 7-lea în clasament. Tot 34 de puncte are și echipa de pe locul al 6-lea, Rapid, însă formația bucureșteană are un golaveraj superior. Lucrul cel mai grav în acest meci a fost accidentarea Gabrielei Perianu, cel mai bun produs al handbalului feminin brăilean.
Meciul a fost la discreția echipei antrenate de Adi Vasile. CSM-ul s-a distanțat la 11-6 iar la pauză avea șase lungimi avans, 18-12. Repriza a doua s-a desfășurat după același scenariu, iar CSM București nu a avut niciun fel de emoții în a obține victoria. Diferența s-a mărit la opt goluri, 29-21, în minutul 54 și tot același decalaj s-a consemnat pe tabelă și la finalul partidei.
Pentru HC Dunărea au marcat: Udriștioiu 6 goluri, Dmitrovic 5, Zamfirescu 4, Tiron 4, Czeczi 2, Safta 2, tamires 1, Kanaval 1, Epureanu 1.