Echipa de handbal HC Dunărea este din nou într-un moment de răscruce. Informaţiile care vin de la singura echipă brăileană ce activează în primul eşalon al unei discipline sportive din România nu sunt de loc îmbucurătoare. Este posibil ca din această vară Brăila să rămână fără singura formaţie ce a făcut performanţă pe plan naţional şi internaţional în ultimii ani şi asta în condiţiile în care HC Dunărea, cu un lot valoros şi cu unul dintre cei mai buni antrenori din România, Costică Buceschi, se află pe locul al patrulea în Liga Naţională de handbal feminin şi are şanse mari de a încheia sezonul competiţional 2015-2016 pe podium. Dar pentru că nu au fost plătite de mai bine de trei luni, jucătoarele au cerut sprijinul forului de la Bucureşti pentru a-şi rezolva problemele legate de restanţele salariale. Mai precis, au înaintat memorii către FR Handbal. Contactat telefonic de către reporterii Obiectiv, Emilian Dumitriu, preşedintele clubului HC Dunărea, confirmă acest lucru şi chiar anunţă că, până la sfârşitul acestei săptămâni, tot lotul echipei brăilene va recurge la această soluţie pentru a-şi recupera restanţele salariale. "Da, este adevărat că 11 handbaliste şi-au depus memorii şi cred că până duminică şi restul jucătoarelor vor recurge la acest demers. Eu, în acest moment, sunt la Federaţie să căutăm soluţiile pentru a gestiona cât mai bine această problemă", a declarat telefonic Emilian Dumitriu.
Gruparea sportivă brăileană s-a confruntat prima dată cu o astfel de situaţie în noiembrie 2010. Atunci, din aceleaşi cauze, 11 jucătoare şi antrenoarea Alexandrina Soare şi-au depus memorii la FRH. Într-un final, după mai multe săptămâni de negocieri între conducerea clubului şi handbaliste, runde de întrevederi care au fost mediate de forul de la Bucureşti, situaţia a revenit la normal, handbalistele au fost plătite, iar HC Dunarea a continuat să obţină rezultate notabile în campionat şi în cupele europene.
Al doilea episod s-a produs vara trecută, când mai multe handbaliste şi-au depus memorii la FRH, tot din cauza întârzierii cu plata lefurilor, însă litigiile s-au rezolvat înainte de începerea campionatului 2015-2016. Acum, pentru a treia oară, HC Dunărea se confruntă cu imposibilitatea de a-şi plăti jucătoarele. Pe 20 martie 2016 s-au împlinit trei luni de când handbalistele n-au mai văzut un leu de la club şi iată că povestea cu depunerea memoriilor la Federaţia Română de Handbal se repetă.
Banii vin, cel mai devreme, abia în a doua jumătate a lui aprilie
Cum s-a ajuns în această situaţie critică? Din cauza faptului că Primăria şi Consiliul Judeţean au întrerupt finanţarea echipei de handbal pe fondul acumulării unor datorii mai vechi, neonorate de către HC Dunărea.
Totuşi, clubul susţine că şi-a achitat datoriile restante pe care le avea, astfel încât s-a semnat contractul de finanţare dintre club şi Primăria Brăila. Problema este că înţelegerea scrisă va intra în vigoare pe 1 aprilie, iar banii, efectiv, vor ajunge la fete abia undeva spre mijlocul lunii viitoare. Ca idee, suma alocată de Primărie pentru anul în curs este de 695.000 lei. Din păcate, bugetul alocat de Consiliul Judeţean se lasă în continuare aşteptat, cu toate că el a fost aprobat încă din 29 februarie 2016. "Există o hotărâre a Consiliului Judeţean, prin care acest for ne alocă un milion de lei, însă ea nu a fost pusă în aplicare deoarece a fost contestată de către Maria Vlad, directorul economic al CJ. Nu mai înţelegem nimic, ei aprobă bugetul şi tot ei îl contestă. Mai nou, Clubul HC Dunărea a solicitat reintroducerea pe ordinea de zi a următoarei şedinţe CJ, de săptămâna viitoare, a proiectului iniţial, cu modificările de rigoare pentru a respecta condiţiile de legalitate pe care le contestă directorul economic. Sperăm ca de data aceasta să nu mai întâmpinăm alte obstacole", declară surse din conducerea echipei de handbal.
În aceste condiţii, clubul HC Dunărea nu poate să plătească salariile restante ale jucătoarelor, iar acestea vor deveni libere să plece la alte formaţii din ţară. Mai mult, clubul brăilean nu va mai putea face transferuri, iar dacă prin absurd echipa va încheia actuala stagiune competiţională, la vară nu va mai fi înscrisă în competiţiile organizate de FR Handbal.
Simionescu afirmă că municipalitatea a reluat finanţarea echipei
Primarul Aurel Simionescu a declarat, ieri, că a fost de acord cu reluarea finanţării pentru HC Dunărea Brăila, după ce conducerea echipei i-a prezentat dovada achitării datoriilor mai vechi. "Am dat drumul banilor la handbal. Şi-au plătit datoriile pe care le aveau ei. Nu ştiu din ce bani şi nu mă interesează subiectul, dar au adus dovada şi le-am dat. A fost domnul Costică Buceschi pe la mine. Le-am urat succes, le-am spus că municipalitatea îi sprijină în continuare. Am discutat şi cu Dragoş Chiriţă, domnul director şi le-am spus: «Intraţi în banii pe care îi aveţi sau dacă aţi cheltuit luna asta mai mult, refaceţi chestiunea luna viitoare. Dar să nu veniţi la sfârşit de an cu datorii, pentru că atunci trebuie să fiţi pe zero»", a declarat Simionescu.