Handbalistele brăilene se antrenează în acestă dimineaţă în Sala Polivalentă, iar în jurul orei 11.00 pleacă spre Râmnicu Vâlcea. Vineri, HC Dunărea va încerca să câştige în faţa HCM-ului din Rm. Vâlcea şi să se califice matematic la turneul play off. În felul acesta, elevele Alexandrinei Soare nu vor mai avea emoţii în finalul acestui campionat şi nu vor depinde de rezultatele indirecte.
Nu fac această deplasare portarul, Elena Voicu, şi extrema, Ramona Farcău.
Etapa a 25-a a Ligii Naţionale de handbal feminin, penultima a returului, începe astăzi cu partida dintre CSM Bucureşti şi Mureşul Tg. Mureş. Vineri se dispută numai meciul de la Rm. Vâlcea, care este televizat de Digisport, de la ora 17.15, iar sâmbătă, CSU Neptun Constanţa primeşte vizita echipei SCM Craiova.
Trei partide vor avea loc duminică, după următorul program: HCM Roman - HC Zalău, Corona Braşov - Universitatea Alexandrion Cluj, CSM Cetate Devatrans - CSM Ploieşti.
Meciul dintre HCM Baia Mare şi CSM Unirea Slobozia se dispută joi, 16 aprilie.