* formaţia pregătită de Neven Hrubec a câştigat cu 32-28 meciul al doilea cu Viborg HK şi s-a calificat în grupele EHF European League
După ce sâmbătă, în primul meci al turului al 3-lea, a câştigat cu 26-24 partida cu Viborg HK, HC Dunărea a evoluat la un nivel superior astăzi, s-a impus cu 32-28 şi s-a calificat în grupele EHF European League. Iar echipa lui Neven Hrupec face istorie pentru Brăila. Handbalistele brăilene au fost conduse pe tabelă cu 4-0 în minutul 5 dar la capătul primului sfert de oră au întors rezultatul în favoarea lor şi au condus pentru prima dată în meci, 7-6. Iar din acest moment nu s-a mai pus problema învingătoarei în partida retur. HC Dunărea a condus cu 17-14 la pauză iar în final s-a impus la o diferenţă de patru goluri, 32-28, în partida cu tripla câştigătoare a Ligii campionilor, Viborg HK. Portarul Elena Şerban a fost în zi de graţie şi prin paradele sale a dat încredere echipei, iar Aneta Udriştoiu a fost din nou principala marcatoare.
A fost un meci în care HC Dunărea a demonstrat că are viitor în cupele europene.