• formaţia brăileană este deja calificată în turul al III-lea al Cupei EHF • principalele marcatoare au fost Tiron şi Tătar • returul va avea loc duminică, în Sala Polivalentă
HC Dunărea a câştigat la 12 goluri diferenţă, 27-15, în deplasare, la HC Gomel şi este deja calificată în turul al treilea al Cupei EHF. Sâmbăta trecută, în Belarus, handbalistele pregătite de Costică Buceschi şi Cristian Preda au controlat meciul cap coadă cu toate că scorul până în minutul 32 nu reflectă acest lucru. Brăilencele au condus cu 4-2 în minutul 9 şi cu 6-3 zece minute mai târziu, însă la pauză au avut un singur gol avans, 11-10. HC Gomel a reuşit să egaleze în minutul 32, 11-11, însă din acest moment, timp de 20 de minute, HC Dunărea a înscris de zece ori la rând în timp ce Elena Voicu a închis poarta, formaţia brăileană conducea cu 21-11 şi partida era jucată. Până la finalul meciului tur din Belarus gazdele au mai înscris de patru ori, cea mai prolifică jucătoare de la HC Gomel fiind rusoaica Oxana Artamonova cu 4 goluri, în timp ce formaţia vizitatoare a marcat de şase ori, principalele realizatoare ale echipei HC Dunărea fiind Tiron şi Tătar. Partida retur dintre HC Dunărea şi HC Gomel va avea loc duminică, 23 octombrie, de la ora 17.00, în Sala Polivalentă din Brăila.
Pentru HC Dunărea au marcat Bianca Tiron 5 goluri, Timea Tătar 5, Mădălina Zamfirescu 4, Gabriela Perianu 3, Ana Maria Tănăsie 3, Aneta Pârvuţ 2, Nataşa Krnic 2, Andreea Lipară 2, Alexandra Orşivschi 1, iar de la gazde principala realizatoare a fost Oxana Artamonova cu 4 reuşite.