Miercuri, HC Dunărea va evolua în Sala Polivalentă, în compania formaţiei CSM Cetate Devatrans, într-o partidă contând pentru etapa a 9-a a turului Ligii Naţionale de handbal feminin.
Înaintea acestei dispute, brăilencele se află pe locul al 5-lea şi o victorie le asigură această poziţie până pe data de 9 ianuarie 2011, ziua în care se va relua turul actualei ediţii de campionat.
Conform informaţiilor primite de la clubul brăilean, partida dintre HC Dunărea şi CSM Cetate Devatrans începe la ora 17.00.
Joi, lotul formaţiei de la Dunăre va pleca spre Patras, locul unde sâmbătă, de la ora 18.30, se va derula prima manşă din turul al treilea al Cupei EHF, AC Ormi-Loux - HC Dunărea.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.