• în sferturi formaţia brăileană va întâlni o adversară de calibru, pe SCM Craiova, iar partida va avea loc pe 11 mai, la Craiova
HC Dunărea a câştigat la pas partida cu Măgura Cisnădie şi s-a calificat în sferturile Cupei României la handbal feminin, însă în această fază formaţia brăileană va întâlni o adversară de calibru, pe SCM Craiova. Iar partida va avea loc pe data de 11 mai, în Bănie. În campionat HC Dunărea a remizat, 24-24, în tur, la Brăila, iar în partida retur, oltencele s-au impus la scor, 28-17.
Revenind la partida de joi, aceasta a fost la discreţia jucătoarelor antrenate de Costică Buceschi şi Cristian Preda. HC Dunărea a condus cu 2-0, au marcat Szucs şi Pârvuţ, însă după “dubla” reuşită de Oana Apetrei scorul a redevenit egal, 2-2. În minutul 5 a fost ultima dată când cele două combatante s-au aflat la egalitate. HC Dunărea a controlat jocul şi s-a distanţat treptat de adversara sa, a fost 8-3 în minutul 13, apoi 14-7 pentru echipa gazdă cu patru minute înainte de finalul primei reprize. În partea a doua HC Dunărea a avut şi opt goluri avans, 21-13, în minutul 40, şi fără să forţeze handbalistele brăilene au câştigat cu 31-26 şi s-au calificat în faza următoare a Cupei României.
Pentru HC Dunărea au marcat Tiron 8 goluri, Szucs 4, Perianu 4, Zamfirescu 4, Buceschi 2, Orşivschi 2, Pârvuţ 2, Axinte 1, Tătar 1, Czeczi 1, iar pentru Măgura Cisnădie au înscris Apetrei 8 goluri, Moldovan 6, Goran 4, Tudor 2, Hoha 2, Stănciulescu 1, Mărginean 1, Chelaru 1, Sazdovska 1.
Programul sferturilor Cupei României:
CSM Bucureşti/”U” Cluj - HCM Rm. Vâlcea
Rapid Bucureşti - CSM Bistriţa
SCM Craiova - HC Dunărea Brăila
CSM Unirea Slobozia - CSM Roman
Partidele sunt programate pe 11 mai, cu excepţia celei în care va fi implicată CSM Bucureşti sau Universitatea Cluj.