Graţie unei evoluţii încântătoare a Elenei Voicu, portarul echipei HC Dunărea trecându-şi în cont 16 parade, formaţia brăileană a câştigat al doilea meci consecutiv disputat în deplasare şi rămâne în cărţi pentru un loc pe podium şi în această ediţie de campionat. Meciul a fost unul încrâncenat în prima repriză, iar scorul înregistrat la pauză, 9-9, întăreşte această afirmaţie. Horjea a marcat primul gol al partidei însă HC Zalău a egalat prin Rob şi apoi a condus la un gol diferenţă până în minutul 15, perioadă în care Elena Voicu a parat două aruncări de la 7 metri, atunci când scorul a fost 4-3 şi respectiv 5-4 în favoarea gazdelor. Horjea a egalat la 5-5 şi după ce echipa lui Tadici a ratat o nouă lovitură de penalitate, tot Horjea a adus-o pe HC Dunărea în avantaj. Au urmat patru minute în care nu s-a mai înscris niciun gol şi în care Irimia a trimis mingea în bară şi Ianculeţ a avut o paradă reuşită în faţa Adinei Brot. Cu două minute înainte de final, formaţia brăileană a reuşit să se desprindă la trei goluri, 9-6 însă nu a putut să-şi păstreze până la pauză acest avantaj pentru că gazdele au reuşit un final de repriză foarte bun şi au restabilit egalitatea, 9-9, un merit important avându-l interul Teodora Bloj. Jucătoarea primei reprize a fost însă portarul de la HC Dunărea, Elena Voicu, aceasta având 11 intervenţii salvatoare pentru trupa lui Costică Buceschi. Voicu şi-a continuat evoluţia foarte bună şi a mai scos şase mingi pe care scria gol în repriza a doua şi în felul acesta a dat încredere colegelor ei care au avut un procentaj de goluri mai bun la acţiunile lor ofensive.
În repriza a doua, Pârvuţ a marcat de două ori şi HC Dunărea s-a desprins la două lungimi de trupa lui Tadici. Formaţia brăileană a gestionat foarte bine partea a doua a meciului, a condus în permanenţă şi s-a impus meritat cu 22-19. Pentru brăilence urmează trei partide de foc, acasă cu HCM Rm. Vâlcea, în deplasare la Corona Braşov şi din nou pe teren propriu cu HCM Roman. Dacă va obţine maximum de puncte echipa antrenată de Buceschi şi Preda încheie actuala ediţie de campionat pe locul al treilea.
Pentru HC Dunărea au marcat Horjea 7 goluri, Pârvuţ 6, Apetrei 3, Tiron 3, Brot 1, Moldovan 1, Czeczi 1, iar pentru HC Zalău au înscris Bloj 10 goluri, Rob 2, Bardac 2, Tamaş 2, Klimek 1, Constantinescu 1, Ţurcaş 1.