Harpa «fermecată» de lângă ruinele Brăilei | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Harpa «fermecată» de lângă ruinele Brăilei

Din când în când, pe strada Mihai Eminescu, fosta Regală a Brăilei, se întâmplă şi lucruri frumoase care amintesc de vremurile bune de altădată, când clădiri ajunse acum în ruină, precum fostul sediu CEC sau fostul hotel "Pescăruş", impresionau prin arhitectura lor deosebită. Luni după-amiază, în zona clădirii CEC a răsunat, preţ de câteva zeci de minute, o muzică atât de plăcută încât acordurile sale păreau să acopere sub un văl delicat urâţenia acelei faţade abandonate în uitare de atâta timp. Momentele de reverie le-au fost oferite trecătorilor de artistul basarabean Eduard Dopireac şi de harpa sa. Aflat în trecere prin Brăila, acesta a susţinut un mic concert stradal, iar muzica sa nu i-a lăsat indiferenţi pe cei care s-au nimerit prin zonă. Mulţi dintre brăileni s-au oprit preţ de câteva clipe pentru a-l asculta şi pentru a-i răsplăti talentul artistic cu o sumă modică.
Eduard Dopireac ne-a spus că este absolvent al Conservatorului din Chişinău şi că a studiat instrumente precum flaut, chitară, nai, fluier şi harpă. Concertele stradale le susţine la harpă, deoarece acest instrument este mai inedit pentru public. El spune că a fost prin toată Europa cu harpa sa. Publicul din România i se pare cel mai receptiv, astfel că, în vara aceasta, a cântat prin staţiunile de pe litoral. La Brăila s-a aflat doar în trecere, însă intenţionează să revină, fiindcă, spune el, muzica i-a fost apreciată de brăileni.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro