• cu acest prilej clubul sportiv le-a prezentat brăilenilor trofeele cucerite în cei 20 de ani de existenţă • jucătoarele au avut şi o sesiune de autografe
Pentru a marca acest final de sezon, unul în care nu a excelat în campionat din motive mai mult sau mai puţin obiective, dar în Cupa României a cucerit medalia de bronz, clubul HC Dunărea a organizat, duminica trecută, o întâlnire cu suporterii, iar jucătoarele brăilene s-au pozat cu fanii lor care vin meci de meci în Polivalentă, apoi au oferit şi o sesiune de autografe.
La evenimentul care a avut loc într-un spaţiu comercial, unde au fost prezente şi grupele de minihandbal şi juniori IV ale clubului, care au făcut demonstraţii de aruncare a mingei la poartă, brăilenii s-au aratat dornici să facă poze şi să discute cu jucătoarele din lotul formaţiei de la Dunăre.
“În cadrul acestui eveniment am dorit să prezentăm brăilenilor cupele câştigate de clubul nostru de-a lungul celor 20 de ani de existenţă şi, totodată, să îndrumăm copiii către practicarea handbalului”, se specifică în comunicatul emis de HC Dunărea.
În altă ordine de idei, Federaţia Română de Handbal a stabilit data la care HC Dunărea va evolua la CSM Bucureşti. Astfel partida dintre campioana en titre, CSM Bucureşti şi HC Dunărea, din penultima etapă a returului Ligii Florilor, va avea loc marţi, 15 mai, în Sala Rapid, începând cu ora 20.00.
Pentru formaţia de la Dunăre ultimul meci al acestei ediţii de campionat va avea loc tot săptămâna viitoare, brăilencele urmând să întâlnească în Sala Polivalentă pe SCM Craiova. Data exactă şi ora de disputare nu au fost încă stabilite.