Deocamdata formatia braileana este deja "cu sacii in car", singurul obiectiv fiind cistigarea tuturor partidelor de pe teren propriu.
Adversara pe care HC Dunarea o intilneste astazi este una mai mult decit modesta, CSM Sibiu, "lanterna" campionatului.
Pregatirile insa au fost facute cu aceeasi exigenta pentru ca nici un meci nu poate fi considerat cistigat dinainte.
"In sfirsit, avem si noi un joc mai usor pe care trebuie sa-l cistigam fara probleme, dar sa si oferim publicului un spectacol de calitate. Antrenamentul de joi a constat intr-un joc scoala in compania Otelului. Meciul s-a derulat pe durata a trei reprize si am repetat toate schemele de atac si aparare pe care le vom aplica in meciul cu Sibiul. Tot lotul este apt pentru acest joc si cu siguranta in repriza a doua vor evolua si o parte dintre handbalistele noastre de perspectiva", a declarat directorul sportiv Teodor Ciochia.
HC Dunarea s-a impus la Sibiu la o diferenta de 17 goluri
In partida tur, cele doua formatii s-au intilnit la Sibiu, in etapa a saptea si meciul a fost cistigat lejer de HC Dunarea, cu 35 -18. Brailencele au reusit atunci performanta de a nu primi nici un gol, timp de 15 minute, perioada la sfirsitul careia conduceau cu 8-0.
In repriza a doua profesoara Alexandrina Soare a odihnit o parte dintre titulare, trimitind in teren "esalonul secund".
Principalele marcatoare ale HC Dunarea au fost: Marinela Patru 7, Ramona Ruscior 6, Marcela Lupu 6, Irina Radovici 3, Liliana Craciun 3.
Etapa a 20-a programeaza meciurile:
HC Dunarea Braila - CSM Sibiu
CSM Cetate Deva - HCM Baia Mare
HCM Roman - HCF Piatra Neamt
Tomis Constanta - Otelul Galati
Oltchim Rm. Vilcea - Rapid CFR Bucuresti
Rulmentul Brasov - Astral Posta Cilnau
"U" Jolidon Cluj - HC Zalau