* la competiţia judeţeană de handbal mixt, ciclul primar, au participat cinci echipe
Ediţia 2020 a turneului judeţean de handbal mixt, rezervat echipelor din ciclul primar, aflat în calendarul Olimpiadei Naţionale a Sportului Şcolar, a fost câştigat de echipa şcolii “Mihai Eminescu”, pregătită de profesoara Mariana Vrînceanu.
La competiţia din acest an care a avut loc în sala LPS Brăila au participat cinci echipe, şi anume cele de la “Mihai Eminescu”, Liceul de Arte “Hariclea Darclee”, “Ecaterina Teodoroiu”, “Mihu Dragomir” şi formaţia şcolii din Gemenele.
S-a jucat sistem turneu, iar la final locul întâi i-a revenit echipei şcolii “Mihai Eminescu”, aceasta urmând să reprezinte judeţul Brăila la etapa de zonă. Locul al doilea i-a revenit formaţiei de la Liceul de Arte “Hariclea Darclee” pregătite de profesoara Cornelia Cristea, iar al treilea celei de la “Ecaterina Teodoroiu”, grupare pregătită de profesorul Daniel Coman.
Premiile au fost asigurate de Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Brăila şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Brăila.
Lotul echipei şcolii “Mihai Eminescu”: Elena Spânu, Eduard Beliciu, Mario Neculai, Miruna Baldovin, Bianca Vrînceanu, Lorena Gheorghiţă, Matei Apostu, Darius Saghin, Dragoş Tudose.