Jucătoarea de tenis Simona Halep susține că România are șanse la victorie în barajul de menținere în Grupa Mondială a Fed Cup, deși Germania o are în componență pe Angelique Kerber, numărul 2 mondial și câștigătoarea turneului Australian Open, luna trecută.
„În primul rând m-am bucurat că nu mergem în Australia (n.r. - Australia era una dinte posibilele adversare ale României), pentru că drumul e greu. M-am bucurat că jucăm cu Germania, din nou acasă și din nou la Cluj. Am avut o săptămână deosebită acolo. Chiar dacă nu am câștigat, partida cu Cehia a fost o experiență bună pentru noi, ca și echipă. Cred că avem șansa noastră cu Germania, deși are o câștigătoare de Mare Șlem în componență. Trebuie să ne ridicăm așa cum am făcut-o și până acum și să încercăm să câștigăm. Meciul e deschis. Au jucătoare bune, destul de multe chiar, sper să ne întregim și noi echipa și să mergem cu încredere", a spus ea.
Faptul că întâlnirea cu Germania, programată în 16 și 17 aprilie, la Cluj, se va juca pe zgură este un lucru pozitiv pentru echipa României, este de părere Simona Halep. „Toate ne antrenăm doar pe zgură și era bine să fie tot zgură. Dacă se juca pe hard ne întrerupea un pic sesiunea de antrenamente pe zgură și nu era OK", a explicat Halep.
Jucătoarea română a menționat că va face anul acesta intervenția chirurgicală de deviație de sept, dar nu a stabilit încă data. De asemenea, ea a adăugat că a renunțat definitiv la bandajele la glezne pe care le-a purtat în ultimii doi ani de teama unei entorse. „O să joc fără și sper să nu mai am probleme de genul ăsta. Pentru mine urmează acum Dubai, Doha și apoi Indian Wells și Miami", a mai spus Halep.