Mergi la conţinutul principal
„Suntem oamenii cetății”

Haiducii pe două roți

• anul trecut, lua ființă la Brăila Clubul moto „Haiducii lui Terente” MF• împărtășind aceleași pasiuni și idealuri, „haiducii” pe două roți vor să se concentreze pe ceea ce a făcut bun Terente, „Regele Bălților”, și să dea ceva bun înapoi comunității din care fac parte  • „Printre valorile care ne-au unit se află și altruismul, implicarea fără beneficii, solidaritatea, curajul și dorința de a crea ocazii în care să dăm ceva bun înapoi comunității din care facem parte”, ne-a mărturisit președintele Clublului „Haiducii lui Terente”, Dragoș Prisăcaru • haiducii au împărțit daruri copiilor și bătrânilor instituționațizați, mărțișoare și flori brăilencelor și promovează ajutorarea celor nevoiași

 

Să fii bun, să fii deschizător de drumuri, să ai prieteni cu care să-ți împărtășești momentele fericite din viață, să fii altruist și să iubești la nebunie motorul și sportul pe două roți. Cam așa s-ar rezuma, în câteva cuvinte, motociclistul brăilean de la Clubul „Haiducii lui Terente” MF.

Vă vom prezenta, în rândurile care urmează, povestea motocicliștilor de la Clubul „Haiducii lui Terente”, pasionații de motoare și de drumeții, care știu să dăruiască, să fie liberi și să împartă din bucuria lor și celor din jur. Să dea ceva bun înapoi comunității. Brăileni care se hrănesc din prietenia și pasiunea care-i leagă și care pot fi, la nevoie, și „Vestitori ai primăverii” pentru șoferițe, și „Moș Crăciun” pentru copii - în lupta împotriva abandonului școlar - și sprijin pentru bătrânii instituționalizați. Oameni pe care, cu siguranță, îi vom privi, întotdeauna, cu admirație și cu respect.  

 

Deschizători de drumuri

 

Clubul „Haiducii lui Terente” este un club de motocicliști ca multe alte cluburi din țară, organizat sub forma de MF - Motorcycle Family. Termenul nu implică, neapărat, legături familiale între membrii lui, ci descrie sentimentul de „înfrățire” pe care îl au membrii clubului. A fost înființat de câțiva prieteni și s-a hrănit permanent din această prietenie, care, ulterior, s-a extins, atrăgându-i și pe alții ca un magnet. Și astfel, clubul de motocicliști brăileni, cu toții familiști și de profesii diferite, a adăugat noi membri. De altfel, spun membrii clubului, nici nu sunt primiți noi membri până nu se „probează” înclinația lor către aceleași valori cu ale inițiatorilor și până nu sunt cunoscuți și simpatizați de către toți ceilalți „haiduci”.

„Clubul „Haiducii lui Terente” s-a născut dintr-o necesitate. Dincolo de nevoia ancestrală a bărbaților de apartenență la un grup (în timpuri străvechi, vânau mai eficient când își uneau forțele), în Brăila zilelor noastre a apărut nevoia organizării motocicliștilor neafiliați. De ce? Pentru că, în anul 2021, în Brăila existau doar două cluburi moto (amândouă de calibru național, deci de proveniență din afara Brăilei), și niciun fel de platformă de socializare online. Așa a apărut grupul de Facebook „Motocicliști din Brăila”, care a pornit cu trei oameni (!), iar la momentul actual are înregistrate 274 de persoane. Pentru că mediul virtual nu leagă oameni, s-a stabilit o zi și un loc pentru întâlnirea săptămânală a motocicliștilor brăileni, și s-a menținut această „tradiție” până în prezent, chiar și în lunile de iarnă”, ne-a mărturisit Dragoș Prisăcaru, membru fondator și președinte al clubului de motocicliști brăilean.

Iarna, când motoarele sunt lăsate la odihnă, motocicliștii stau la o cană cu vin fiert, spunând povestea acestei adevărate pasiuni care-i leagă, povestea deschizătorului de drumuri. Pentru că da, potrivit pasionaților de motoare, motociclistul parcurge, de fapt, o călătorie de descoperire. Și așa se face că, în prezent, la Brăila există acum nu mai puțin de patru cluburi de motocicliști.

Între cei care s-au văzut săptămânal s-au conturat, inevitabil, prietenii. Astfel a apărut Clubul „Haiducii lui Terente” MF, înființat în anul 2023 de către Dragoș Prisăcaru și câțiva prieteni, pasionați de motoare.

 

„Să simți vântul pe față, gonind spre orizont”

 

Numele clubului are o semnificație aparte, polivalentă, cu multiple conotații. Pe de o parte, „haiducii” sugerează „dorul de ducă” și dorința arzătoare de a simți vântul pe față, călătorind spre orizont. „A merge pe două roți e o senzație unică, greu de descris în cuvinte”, ne-a mărturisit un membru al clubului de motocicliști ce poartă numele vestitului Terente. „E libertate de mișcare, totul în jurul tău e mai aproape, încât și se pare că poți să întinzi mâna și ajungi, te simți parte din ceea ce este în jurul tău, fie că e vorba de un câmp înflorit sau un sat de țară cu vaci mergând pe marginea drumului. Dumneavoastră când ați simțit ultima oară miros de iarbă proaspăt tăiată, din mașină?”, a adăugat interlocutorul.

A doua parte a numelui, „lui Terente”, face referire la cel mai cunoscut brăilean din toate timpurile, personaj de film, nume ce a acoperit pagini întregi de ziar și care a atras atenția chiar și unor publicații de prestigiu din Franța, Italia sau Marea Britanie, stabilind astfel și apartenența geografică a clubului: Terente, supranumit „Regele Bălților”.

Denumirea Clubului „Haiducii lui Terente” nu a fost aleasă în mod întâmplător. După cum ne-au spus pasionații de motoare, se dorește a fi o reinterpretare romanțată a obiceiurilor personajului în cauză, haiduc sau bandit. Se știe și e de notorietate faptul că el ajuta cu bani oamenii săraci din satele de pe malul Dunării. Din Balta Brăilei.

„Știu că inclusiv cei care au studiat, din punct de vedere istoric, viața lui Terente, au concluzionat că a fost un hoț, dar Terente era, totodată, un bărbat plin de resurse și care mai și ajuta pe cei nevoiași, din când în când, iar noi pe asta vrem să ne concentrăm, pe ceea ce a făcut bun Terente. Printre valorile care ne-au unit se află și altruismul, implicarea fără beneficii, solidaritatea, curajul și dorința de a crea ocazii în care să dăm ceva bun înapoi comunității din care facem parte”, ne lămurește președintele clubului. „Astfel, asocierea între „haiduceala” care ne caracterizează pe noi și „Terente”, luat în sens filantropic, este una care suprinde și, de ce nu, stârnește discuții și controverse. E un motiv destul de bun de „spart gheața” între doi străini și care generează și zâmbete”, a mai spus Dragoș Prisăcaru.

 

„Suntem oamenii cetății”. Au mers la copiii defavorizați din județ, cu ghiozdane și rechizite

 

Și apropo de dat înapoi ceva către comunitate. „Haiducii lui Terente” au organizat anul trecut, la puțin timp de la constituire, mai multe acțiuni care au vizat exact acest lucru.

„Și pentru că suntem oamenii cetății și pentru că vrem să oferim cetății ceva înapoi, data de 4 martie 2023 a reprezentat startul acțiunilor noastre: omagierea femeii. „Vestitorii primăverii” au oferit colegelor din trafic o floare și un calendar personalizat, pentru ca, anul acesta, să reluăm această formă de apreciere, oferind o floare și un mărțișor personalizat”, relatează un alt membru al clubului de motocicliști.

„Vrem să facem o diferență!”, este declarația pe care vor să o facă toți membrii clubului brăilean.

În același context, pe 1 iunie 2023, „haiducii” au realizat o expoziție moto în Parcul Monument, de unde au plecat încărcați sufletește, cu gândul la zâmbetele aduse pe chipurile a sute de copii, care au făcut fotografii și care au admirat îndeaproape motocicletele, văzute până atunci,doar sporadic, în trafic.

Pe data de 24 septembrie 2023, membrii clubului au mers la copiii defavorizați din județ, înarmați cu ghiozdane și rechizite, ca formă de implicare în lupta împotriva abandonului școlar. Iar la final de an, pe 24 decembrie, au facut exact ceea ce au făcut și cu un an în urmă: s-au îmbrăcat în Moși Crăciuni și au vizitat două centre de copii instituționalizați și două azile de bătrâni împărțind, alături de cadouri, și multă voie bună.

„Trebuie spus că la toate acțiunile noastre au participat și alți membri ai comunității moto brăilene și, ocazional, chiar și membri din celelalte cluburi moto, ajutând atât la organizare, cât și la participarea efectivă la evenimente, motiv pentru care le suntem recunoscători și le promitem că vom continua cu inițiativele noastre”, precizează Răzvan Popescu, vicepreședintele clubului „Haiducii lui Terente”.

Deopotrivă cu implicarea celorlalte cluburi și a celorlalți motocicliști brăileni în acțiuni caritabile, „Haiducii” au reușit coagularea comunității moto, prin organizarea unei mari parade moto, în primăvara anului 2023 (cu participare inclusiv din alte județe), de conștientizare a existenței motocicliștilor în trafic, cu scopul de a reduce incidența accidentelor rutiere, paradă intitulată sugestiv: „Brăila pe două roți - străzile sunt pentru toți!”.

Anul acesta, parada motocicliștilor se va desfășura pe 20 aprilie, iar pentru detalii, cei interesați pot consulta pagina de Facebook „Haiducii lui Terente”. Totodată, cei interesați să-i cunoască în carne și oase pe „Haiducii lui Terente” o pot face în cadrul întâlnirii lor săptămânale sau pot lua legătura cu ei prin intermediul paginii de Facebook amintite mai sus.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro