* evenimentul a ajuns la a doua ediție și este organizat de Forumul Tinerilor din România – Brăila * campionatul cuprinde competiții de fotbal, handbal, tenis, baschet și șah, fiind adresat adolescenților și tinerilor între 13 și 20 ani
Sub egida Săptămânii Tineretului, Forumul Tinerilor din România – Brăila organizează în acest weekend a doua ediție a ”Campionatului Sporturilor”. Astfel, în perioada 6-8 mai, în Parcul Monument, la baza sportivă “Pescărușul” și alte două locații, se vor derula competiții sportive, evenimentul fiind adresat adolescenților și tinerilor cu vârste între 13 și 20 ani.
“Dacă pasiunea ta este șahul, fotbalul, handbalul, tenisul de câmp sau baschetul, atunci nu ezita să te înscrii la cel mai interactiv campionat dedicat tinerilor brăileni! Ia legătura cu prietenii tăi, formați o echipă și vino să vă distrați, să câștigați premii și să construiți noi prietenii!”, transmite Forumul Tinerilor din România – Brăila
Înscrieri se fac la următorul link: https://forms.gle/WH4E3RzvdrkGgWHVA. Susținătorii echipelor înscrise în competiție sunt și ei așteptați în acest weekend în Parcul Monument.
”Campionatului Sporturilor” este organizat în parteneriat cu Primăria Municipiului Brăila, Consiliul Județean Brăila, Centrul de Tineret - Brăila Youth Hub, Palatul Copiilor Brăila, Liceul cu Program Sportiv și Musetti Caffe.