• aceştia au pregătit o piesă de teatru educativă, cu scopul de a strânge bani pentru Bogdi • cei interesaţi sunt aşteptaţi, duminică, la ora 17.00, în sala de concerte a Filarmonicii “Lyra George Cavadia” • piesa de teatru este o lecţie de psihologie pentru părinţi, dar şi pentru noua generaţie de copii
Şcoala de teatru “Edvice Art” va pune în scenă, duminică după amiază (10 iunie), o piesă de teatru, în scop caritabil: strângere de fonduri pentru Bogdi. Evenimentul caritabil se va desfăşura în sala de concerte a Filarmonicii “Lyra George Cavadia” şi va începe la ora 17.00. Sub îndrumarea profesorului şi psihologului Eduard Puiu, 11 elevi brăileni ne vor arăta cum este “#New Generation” (Noua Generaţie), dar şi cum am putea avea o lume mai bună. Piesa de teatru este creaţia proprie a prof. Eduard Puiu şi a celor 11 copii care urmează cursurile şcolii de teatru. Timp de 6 luni au “copt-o”, iar rezultatul este unul uimitor. De fapt, “Edvice Art” nu e o şcoală obişnuită de teatru, ci o şcoală în care actul artistic se bazează foarte mult pe psihologie.
Cei 11 elevi care vor să-l ajute pe Bogdi prin punerea în scenă a piesei sunt: Andreea Căpăţînă, Raisa Pistean, Ilaria Puiu, Andra Chelariu, Geanina Condruz, Amalia Mocanu, Răzvan Petcu, Mihai Iancu, Sebi Cosoveanu, Andreea Avram şi Maia Mocanu. Şi ca să dăm puţin din casă, micii actori vor da viaţă diferitelor tipuri de personalitate întâlnite în rândul adolescenţilor de astăzi: elevi chiulangii, “vedeta” şcolii cu care toată lumea vrea să fie prietenă, bullying, introvertita şcolii şi cam atât vă spunem. Restul veţi descoperi duminică, la Filarmonica “Lyra George Cavadia”. Aaa, să nu uităm să precizăm că piesa de teatru poate fi o lecţie importantă pentru părinţi, căci relaţia cu cei mici le poate influenţa pozitiv sau negativ caracterul de viitor adult.
Cei de la “Haka Print” dau, din nou, o mână de ajutor lui Bogdi, implicându-se ca piesa de teatru să adune cât mai mulţi spectatori şi, implicit, cât mai multe donaţii pentru micul erou. De asemenea, invităm pe toţi cei interesaţi de lecţia de psihologie prin artă să se alăture campaniei umanitare, prin prezenţa în sala de concerte a Filarmonicii “Lyra George Cavadia”, duminică - 10 iunie 2018, la ora 17.00.
P.S.: Dacă vi se pare cunoscut numele Eduard Puiu, vă spunem că este un psiholog celebru, pe care l-aţi mai văzut şi la emisiuni TV.
O nouă donaţie pentru Bogdi!
De asemenea, donaţiile pentru Bogdi sosesc în continuare la sediul redacţiei “Obiectiv - Vocea Brăilei”. Cea mai recentă donaţie a fost făcută de Mihaela L., în valoare de 50 lire, aceasta urându-i micuţului multă sănătate. Îi mulţumim donatoarei pentru gestul generos şi îndemnăm cât mai multe persoane să îi urmeze exemplul şi să îl ajute pe băieţelul greu încercat. Donaţii se pot face în următoarele conturi:
CONT LEI, deschise pe numele Popa Sorina-Mihaela:
RO02INGB0000999907943914 (ING Bank)
RO92BRDE090SV53155850900 (BRD)
CONT EURO, deschis pe numele Popa Cristian:
RO43BRDE090SV33301900900 (BRD)
Donaţii puteţi face şi dacă licitaţi sau scoateţi la licitaţie un obiect pe pagina de Facebook “Bogdi învinge tumora”.
De asemenea, aşteptăm în continuare donaţiile şi la sediul cotidiaunul “Obiectiv”, strada Mihai Eminescu nr. 56, de luni până vineri între orele 10.00-17.00.
Haideţi să ne unim pentru acest băieţel cuajos şi, împreună, să îi oferim un licăr de speranţă! Iar Bogdi va lupta să învingă tumora!
Asociaţia «Salvează o inimă» s-a alăturat campaniei pentru Bogdi
Impresionaţi de mobilizarea brăilenilor, membrii Asociaţiei «Salvează o inimă» au decis să dea şi ei o mână de ajutor în lupta micuţului Bogdi, cu “buba-monstruleţ”. Conturile în care puteţi face donaţii sunt cele afişate pe pagina “Salvează o inimă”: https://salveazaoinima.ro/campaigns/bogdan-popa/
Atenţie! Cei care aleg să doneze prin intermediul asociaţiei, trebuie să specifice numele de familie al copilului pentru care se face donaţia, în cazul nostru, Popa.
Totodată, părinţii lui Bogdi au reuşit să creeze o altă pagină de donaţii pe Facebook! Pagina se numeşte “BOGDI învinge tumora 2” şi poate fi accesată la link-ul următor: https://www.facebook.com/donate/163235281196882/1574708999304423/