Premierul Emil Boc a declarat joi că Executivul a discutat miercuri proiectul Legii unitare de salarizare propus de Ministerul Muncii, care a rezultat în urma negocierilor cu sindicatele, precizând că salariile din sectorul bugetar nu scad în urma aplicării acestui act normativ.
"Astăzi se plătesc salarii, pensii, alocaţii care nu scad, pentru că am văzut existenţa unei tentaţii de a crea o confuzie la nivelul opiniei publice, amestecând discuţiile despre viitoare lege a salarizării unice cu ideea că astăzi scad salariile în România. Salariile astăzi nu scad. Nu există, din acest punct de vedere, nicio problemă", a spus Boc, într-o conferinţă de presă ţinută la sediul guvernului.
Miercuri, surse guvernamentale au declarat că Ministerul Muncii a prezentat în şedinţa de guvern niveluri de referinţă pentru grila Legii unice de salarizare de 5,4, 3,8 şi 2,3 salarii minime pe economie, în scădere cu circa 40% faţă de coeficienţii reper conveniţi la începutul acestei luni cu sindicatele, de 8,85, 6,5, 3,8. Aceste niveluri de referinţă ar putea, însă, să suporte modificări ulterioare în jos, dacă impactul bugetar al aplicării Legii unitare de salarizare nu va putea fi suportat, precizau sursele menţionate.
Premierul a precizat că a cerut până marţi o analiză financiară din partea Ministerului Finanţelor.
Principiul de aplicare al Legii unitare a salarizării în sistemul bugetar constă în creşterea mai rapidă a salariilor de la baza piramidei şi majorarea mai lentă sau chiar îngheţarea salariilor mari "pentru o perioadă de timp", până se ajunge la raportul de 1 la 15 între cele mai mici şi cele mai mari salarii, a menţionat Boc.