Guvernul Năstase nu a fost în stare să încheie un singur contract cu China | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Guvernul Năstase nu a fost în stare să încheie un singur contract cu China

În faţa criticilor lui Victor Ponta, Emil Boc a replicat că guvernarea Năstase s-a dovedit incapabilă să atragă capital chinez în România, deşi faptul că România nu era încă membru al Uniunii Europene le-ar fi dat dreptul să acorde contract prin încredinţare directă unor investitori chinezi. "În timpul guvernării Năstase se călcau în picioare pe delegaţiile în China şi nu au încheiat un contract, dar au încheiat contracte cu încredinţare directă cu alte companii şi cu alte ţări. Nu au fost în stare să încheie măcar un contract cu China. Acum au gură mare şi văd că sunt foarte viteji", a ripostat Boc.
Actualul premier a susţinut că cele cinci proiecte majore de investiţii pe care le-a propus Chinei au primit acceptul oficialilor chinezi şi urmează să fie puse în execuţie. "Guvernul pe care-l reprezint s-a dus pe masă cu cinci proiecte mari şi late, le-a prezentat părţii chineze şi am primit acceptul ei de a colabora. Începând din toamna acestui an, punct cu punct, aceste proiecte se vor implementa în concordanţă cu legislaţia românească şi a Uniunii Europene. Ponta ar trebui să-şi facă un inventar al activităţii lui în guvernul Năstase şi al impotenţei şi incapacităţii funcţionale de a putea încheia un contract cu China", a conchis Emil Boc.
Preşedintele PSD, Victor Ponta, a solicitat vineri Guvernului să facă public costul deplasării în China, vizită prin care premierul Emil Boc ar fi demonstrat "încă un semn al stupidităţii şi inutilităţii".
Liderul social-democrat a menţionat că va adresa Guvernului o solicitare în baza Legii liberului acces la informaţii de interes public pentru a afla costul vizitei în China. "Dorim să ştim care au fost costurile vizitei în China, o delegaţie numeroasă, prim-ministru, miniştri, consilieri, prietene, prieteni, favoriţi; pentru că delegaţia României este singura delegaţie guvernamentală de pe mapamond care în ultimii ani a mers la Beijing în excursie, este singura care nu a semnat absolut niciun contract, care nu a pus pe masă niciun proiect concret", a afirmat Ponta.
El a dat exemplul premierului Ungariei, Viktor Orban, care când a mers la Beijing a semnat contracte de peste 1 miliard de euro.
Totuşi, Ponta a susţinut că USL consideră că "alături de Bruxelles, China trebuie să devină principalul partener economic al României", iar formaţiunea sa va prezenta o serie de proiecte ce vor fi susţinute în acest sens.
"Vizita de vacanţă a d-nului Boc (...) este încă un semn al stupidităţii şi inulităţii dnului Boc în funcţia pe care o ocupă", a mai spus Ponta.
O delegaţie guvernamentală condusă de Emil Boc a efectuat, zilele trecute, o vizită oficială în China, în cadrul căreia premierul a informat că a prezentat gazdelor cinci proiecte majore de investiţii, printre care reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă ori canalul Dunăre-Bucureşti.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro