"Strategia fiscal-bugetară pe anii 2012-2014 a fost discutată cu Fondul Monetar Internaţional, Banca Mondială şi Comisia Europeană şi este în parametrii conveniţi cu aceste organisme. Se merge pe o creştere economică de 4% în 2012, iar la venituri pe o creştere de 9% faţă de 2011 şi o creştere a cheltuielilor cu 5%", a declarat ministrul de Finanţe, Gheorghe Ialomiţianu. În ceea ce priveşte ţintele de deficit bugetar, acesta va fi de 3% în 2012, în 2013 se preconizează un nivel de 2,5% şi de 2,2% în 2014. Strategia prevede o creştere a sumelor alocate pentru investiţii. Astfel, în 2012, vor fi alocaţi 43 de miliarde lei, în 2013 - 49,5 miliarde, pentru a se ajunge în 2014 la 55,7 miliarde. Concomitent se intenţionează scăderea continuă a cheltuielilor de personal: pentru 2012 trebuie să se ajungă la 7,2 procente din PIB, în 2013 la 7,08% şi în 2014 la 6,79%. Strategia fiscal-bugetară nu prevede o scădere a CAS-ului. "Nu am prevăzut reducerea contribuţiilor pentru asigurări sociale, pentru că acum nu este momentul. O decizie în acest sens nu s-a luat, se amână până când este momentul optim pentru această decizie, astfel încât să nu provocăm derapaje", a precizat Ialomiţianu.
Totodată, documentul nu detaliază sumele care vor fi acordate în această perioadă pentru plata unor drepturi salariale impuse statului român prin sentinţe judecătoreşti. "Noi nu putem da sumele respective dintr-odată, bugetul nu permite. O variantă ar fi reeşalonarea. Trebuie să ne încadrăm în limitele bugetare. Când elaborăm bugetul vedem cât putem da în 2012. Un lucru este cert, trebuie să respectăm hotărârile judecătoreşti", a mai spus ministrul de Finanţe.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.