Gustav, ucigasul | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Gustav, ucigasul

Oficialii din statul american Louisiana au anuntat ca sapte persoane au murit in urma trecerii uraganului Gustav, ridicind bilantul mortilor la 100 in Caraibe si pe coasta americana, relateaza AFP. Potrivit acestor oficiali citati de presa americana, patru persoane au murit in accidente in timpul operatiunilor de evacuare masiva a locuitorilor, iar alte trei persoane, aflate in stare critica si transferate din regiunea afectata catre alte centre medicale, au murit in timp ce erau transportate.
Guvernatorul statului Louisiana, Bobby Jindal, a declarat ca este vorba despre informatii neconfirmate. Cei trei pacienti au murit in timp ce asteptau sa fie evacuati cu avionul din sudul statului, potrivit CNN, care il citeaza pe directorul companiei Acadian Ambulance, Richard Zuschlag. Un bilant anterior mentiona 96 de morti, dintre care 77 in Haiti.

Peste 90.000 de locuinte au fost distruse in Cuba

Autoritatile cubaneze au anuntat ca peste 90.000 de locuinte au fost distruse de uraganul Gustav, care s-a abatut simbata asupra regiunii vestice Pinar del Rio, fiind insotit de rafale de vint de peste 240 de kilometri pe ora, relateaza Reuters. Presa oficiala si autoritatile au precizat ca 80 la suta din provincia cu aproximativ 750.000 de locuitori a ramas fara energie electrica, dupa ce uraganul a avariat peste 80 de stilpi de inalta tensiune.
Potrivit vicepresedintelui cubanez Carlos Lage, citat de agentia de presa AIN, 53 la suta din locuintele aflate in zonele cele mai expuse au fost afectate. Dupa ce a vizitat cele mai devastate orase din provincia Pinar del Rio, vicepresedintele a declarat ca intreruperea alimentarii cu energie electrica "este o problema foarte grava care trebuie rezolvata urgent". "Nu este vorba despre repararea citorva stilpi, ci trebuie construita o noua retea de electricitate pentru ca o mare parte din cea existenta este distrusa", a adaugat el. Lage a precizat ca au fost adusi muncitori din toata tara pentru a repara cit mai repede sistemul. Potrivit agentiei AIN, mii de cladiri si hoteluri din Valea Vinales, statiune turistica cunoscuta pentru zona muntoasa si arhitectura traditionala, au fost distruse de uragan.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro