Gunoaiele, misiune imposibilă | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Gunoaiele, misiune imposibilă

• ”Eco” SA, firma din subordinea Primăriei care a preluat provizoriu activitatea de salubritate în municipiu, după dezertarea operatorului unic RER, reușește cu greu să facă față situației • cu doar șase autogunoiere, față de cele circa 40 cu care se acționa înainte, ”Eco” nu poate acoperi eficient toate zonele din municipiu • Primăria transmite că angajații care stau pe traseu de la ora 5.00 până la ora 22.00 sunt efectiv epuizați de volumul foarte mare de muncă • în acest context, multe zone din municipiu sunt înghițite de gunoaiele neridicate de o săptămână • vestea bună e că demersurile pentru angajarea unui nou operator unic sunt foarte angajate, iar lucrurile ar putea reintra în normal cel târziu săptămâna viitoare

 

Așa cum era de așteptat, o firmă cu dotări modeste cum este ”Eco” SA, care dispune de doar șase autogunoiere, n-are cum să facă față unui municipiu de dimensiunile Brăilei, unde fostul operator unic de salubritate - firma RER, care a refuzat să mai activeze în municipiul și județul nostru - avea în parcul auto circa 40 de autospeciale cu care acționa doar în municipiu, plus încă vreo 30 pentru comunele din județ. Sunt zone din oraș unde încă nu s-a ridicat gunoiul nici la ora actuală, deși, conform programării inițiale, începând de joi, 13 iunie și până duminică, 16 iunie, ar fi trebuit ca echipele ”Eco” să treacă prin tot orașul, așa încât de luni, 17 iunie, să o poată lua de la capăt cu ridicarea gunoaielor, pentru ca toate cartierele să se mențină curate. Reamintim că, după cum au anunțat autoritățile locale, programul de colectare în regim de urgență, după plecarea firmei RER și preluarea temporară a serviciului de salubrizare din municipiul Brăila de către firma ”Eco” SA trebuia să fie următorul (asta în condițiile în care echipele ”Eco” trebuie să acționeze în zilele lucrătoare în două schimburi, de la ora 05.00 până la ora 22.00, iar sâmbătă și duminică, de la ora 05.00 până la ora 15.00):

JOI - SCHIMBUL 1 - Vidin, Progresul blocuri, ANL, C. Galați, Gării, Obor, Hipodrom, zona dintre Dorobanți / Roșiori de la Calea Călărașilor pâna la 1 Decembrie 1918, zona de case Pisc și Brăilița;

JOI - SCHIMBUL 2 - Viziru și Buzăului zona de blocuri, zona blocuri Str. Miorița, Bdul. Independenței (pe partea dintre CEC);

VINERI - Centrul Orașului, Chercea, Lacu Dulce, zona de blocuri Călarași IV;

SÂMBĂTĂ - Viziru, Buzăului, Călărași IV zona de case;

DUMINICĂ - Izlaz, Comorofca.

A devenit, însă, evident încă de joi că volumul de muncă este prea mare pentru cele șase echipaje ieșite pe teren. Plus că a lovit și ghinionul, iar una dintre cele șase autogunoiere s-a defectat, având nevoie de reparații. În aceste condiții, programul anunțat inițial s-a dat complet peste cap, iar în cartierele unde ar fi trebuit să se ridice gunoaiele vineri, cum ar fi Chercea, nu s-a reușit decât pe câteva străzi. Nici sâmbătă și duminică nu s-a putut menține ritmul, astfel că, luni, 17 iunie, atât în cartierele periferice cât și în zonele centrale ale Brăilei încă mai erau zeci de străzi de unde nu se ridicaseră sacii cu gunoaie scoși pe domeniul public de locatari, iar pubelele punctelor de colectare din cartierele de blocuri erau umplute până la refuz.

Reprezentanții Primăriei recunosc că S.C. ”Eco” S.A., societate aflată în subordinea administrației locale, reușește cu greu să facă față situației. ”Oamenii sunt epuizați din cauza volumului mare de muncă, aceștia lucrând în cursul săptămânii de la 5 dimineața și până la 10 seara, iar în week-end de la 5 dimineața până la 3 după amiaza”, ne-a spus un responsabil din cadrul Primăriei. Autoritățile locale reamintesc, însă, că ”Eco” SA reprezintă doar o variantă pentru o scurtă perioadă de timp, până când Asociația de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) ECO SA, care reprezintă toate primăriile din județ, va finaliza licitația efectuată în regimul Stării de Alertă, pentru desemnarea unui nou operator. Surse din administrație spun că demersurile sunt foarte avansate, urmând ca noul operator (firma Polaris) să semneze contractul cel târziu în cursul zilei de astăzi, marți, 18 iunie. În acest context, ar mai dura doar câteva zile până când noul operator va angaja oamenii de care are nevoie pentru desfășurarea activității din Brăila, astfel încât spre sfârșitul acestei săptămâni, începutul săptămânii viitoare, să poată începe treaba în regim normal, punând capăt stării de alertă în care se află Brăila.

 

Contextul unei stări de alertă la Brăila
Reamintim că, în cursul zilei de miercuri, 12 iunie, a fost semnat un contract provizoriu, pe perioadă limitată, cu firma ECO SA. După cum se știe această firmă se află în subordinea Primăriei Brăila și a activat în domeniul salubrității până în luna martie a anului trecut, când a intrat în vigoare contractul cu operatorul unic RER SA. ECO și-a păstrat cele șase autogunoiere pe care le avea în dotare, astfel că a putut fi o soluție de avarie, pentru ca Brăila să nu se îngroape complet în gunoaie.

”De la societățile comerciale se va prelua gunoiul conform programului anunțat. Apoi, cel târziu duminică dimineața vom anunța programul pentru săptămâna viitoare. Vă rog să anunțați vecinii astfel încât să putem colecta. Este posibil să mai apară unele întârzieri sau disfuncționalități dar le vom rezolva pe toate. Vă mulțumesc mult pentru înțelegere și răbdare”, a transmis, în data de 12 iunie, pe pagina personală de Facebook, primarul Marian Dragomir.

După cum v-am mai informat, firma RER a anunțat încă din martie a.c. că va mai activa în Brăila doar până pe data de 10 iunie inclusiv. Motivul invocat a fost că, din cauza inflației și a scumpirilor din ultima perioadă, a ieșit pe pierdere la sfârșitul anului trecut. RER a solicitat Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ECO Dunărea Brăila să majoreze tariful perceput de la populație și agenții economici, astfel încât activitatea de salubrizare a municipiului și județului să poată deveni profitabilă. ADI ECO a refuzat majorarea tarifului și a dat în judecată RER, solicitând în instanță neacceptarea rezilierii unilaterale a contractului aflat în vigoare. Tribunalul Brăila i-a dat dreptate ADI ECO Dunărea, obligând RER SA să își continue activitatea la Brăila, însă, chiar și așa, firma de salubritate și-a încetat activitatea începând de marți, 11 iunie. RER a transmis că decizia instanței din Brăila nu este definitivă și că va face apel la instanțele superioare.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro